Studiul din această săptămână ne introduce într-o foarte scurtă analiză a Cântării lui Solomon – acea descriere superbă a bucuriilor mariajului despre care fratele Wieland spune că în adolescenţă îi era ruşine să fie văzut citind-o. S-ar părea că Satana a făcut totul pentru a jefui omenirea de o apreciere corectă a darului sexualităţii. De la creaţiile hollywoodiene până la obscenităţile de pe internet, perversiunea şi abuzul sexual sunt expuse, şi ceea ce ar trebui să fie sfânt şi înălţător este transformat într-un circ demoralizant. M-am gândit deseori că acest lucru se întâmplă deoarece capacitatea de a procrea este o reflectare a imaginii lui Dumnezeu, pe care îngerii nu o au, şi ea a devenit ţinta specială a vrăjmaşului în campania lui de eradicare a imaginii lui Dumnezeu în om. Furând acest simbol profund, el urmăreşte să ne lipsească de o apreciere corectă a temeliei evangheliei (dragostea lui Dumnezeu – agape) şi să facă mariajul de neconceput ca simbol al relaţiei dintre Dumnezeu şi omenire.

Studiul de luni prezintă prietenia dintre Solomon şi Sulamita. Dumnezeu a dorit ca relaţia dintre soţ şi soţie să includă toate nivelurile şi aspectele dragostei. Mai întâi, un soţ şi o soţie ar trebui să fie prieteni. Dacă ne gândim în câte privinţe sunt ei aşa de diferiţi, şi în câte moduri aceste diferenţe pot produce tulburări, prietenia dintre un bărbat şi o femeie este un lucru complicat. Totuşi, aceste diferenţe devin aşa de minore şi nesemnificative în comparaţie cu diferenţele dintre Dumnezeu şi om, încât conceptul prieteniei cu Dumnezeu întrece cu mult imaginaţia majorităţii oamenilor. Dar aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu.

În cartea sa, The Lost Secret of the Covenant, Malcom Smith descrie experienţa unui misionar descurajat care simţea că Dumnezeu îl părăsise. El nu convertise pe nimeni în lunile pe care le petrecuse în câmpul misionar. Puţinele daruri ale celor câtorva credincioşi care se găseau în zona respectivă erau insuficiente pentru a-şi întreţine familia. Îşi cheltuise toate economiile de-o viaţă şi concluzionase că singura opţiune pe care o avea era să renunţe la lucrarea misionară şi să revină la vechea lui slujbă ca om de afaceri. Dar înainte de a pleca a hotărât că trebuie să-I spună lui Dumnezeu tot ce se întâmplase.

El şi-a petrecut aproape toată dimineaţa într-o colibă mică, izolat de familie, vărsându-şi inima înaintea lui Dumnezeu. În final, când s-a liniştit, L-a „auzit” pe Domnul „vorbindu-i” foarte clar. El i-a spus: „Mai presus decât orice, Îmi doresc prietenia ta. Dacă slujirea Mea întrerupe sau pune capăt prieteniei noastre, prefer ca tu să te întorci la afacerile tale şi să continui să-Mi fii prieten. Prietenia ta este mai importantă pentru Mine decât orice act de slujire.” Misionarul a izbucnit în lacrimi. El nu se gândise nicioată că Dumnezeu Îşi dorea prietenia cu omenirea. Gândul acesta a schimbat întregul lui concept despre creştinism. După acea întâlnire cu Dumnezeu, el a rămas în câmpul misionar şi a câştigat mulţi oameni de partea lui Hristos.

Oricât de surprinzătoare ar fi fost această idee pentru misionarul respectiv, ea constituie adevărul descoperit în Cântarea lui Solomon. „Soţia declară: ‘Acesta este prietenul meu’” (5:16; engl.). Totuşi, acest poem frumos este mai mult decât o simplă descriere a unei relaţii omeneşti romantice. Este un tablou al relaţiei dintre Hristos şi biserică. Apostolul Pavel clarifică acest lucru în Efeseni, capitolul cinci. După ce descrie relaţia dntre soţ şi soţie, el încheie astfel: „Taina aceasta este mare; vorbesc despre Hristos şi despre Biserică” (vers. 32). Dacă relaţia conjugală este o imagine a ceea ce doreşte Dumnezeu în relaţia Lui cu biserica, atunci Dumnezeu doreşte să fie prietenul nostru.

Acest gând se regăseşte în multe pasaje din Biblie. Isus este „prieten[ul] care ţine mai mult la tine decât un frate” (Prov. 18:24). Aproape de încheierea lucrării Lui pe pământ, Isus a spus: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Să fii robul credincios al lui Dumnezeu este o onoare. Dar să fii „prieten” cu Dumnezeu este într-adevăr un lucru formidabil! Însă şi aspectul prieteniei în căsnicie ar trebui să fie o latură a relaţiei noastre cu Hristos.

Dragostea conjugală include prietenia, şi oricât de uluitor ar putea fi conceptul prieteniei cu Dumnezeu, căsătoria include mult mai mult de-atât. Ea include o legătură intimă a minţii, sufletului şi trupului, pe care limbajul omenesc nu o poate descrie. Acest aspect al căsătoriei este de asemenea un simbol al relaţiei pe care Dumnezeu doreşte să o aibă cu biserica Lui.

În predica lui intitulată The Freedom of True Love, dr. Timothy Keller rezumă astfel Biblia: „În primele două capitole din Geneza aveţi o nuntă. În ultimele două capitole din Apocalipsa aveţi o nuntă. Dacă o carte începe cu o nuntă şi se încheie cu o nuntă, înseamnă că ea conţine o poveste de dragoste. Şi întreaga Biblie poate fi rezumată astfel: Domnul spune ‘Te-am iubit. Dar te-am pierdut. Însă voi muta şi cerul şi pământul din loc pentru a te aduce înapoi.’”

Acest rezumat este atât de succint, atât de surprinzător, atât de neobişnuit; însă eu cred că este destul de corect. Biblia este o poveste de dragoste. Este povestea dragostei uimitoare a lui Dumnezeu pentru mireasa Lui. Decizia „prostească” a lui Adam ca mai degrabă să moară cu soţia lui decât să trăiască fără ea este o reflectare profundă a deciziei lui Hristos ca mai degrabă să moară pentru mireasa Lui decât să trăiască fără ea. Povestea lui Osea care o căuta pe soţia lui capricioasă este un simbol al faptului că Dumnezeu Îşi caută soţia capricioasă. Pregătirea oricărei femei pentru nuntă trebuie să ne amintească faptul că într-o zi se va declara că „soţia Lui s-a pregătit” (Apoc. 3:19).

Timpul nu ne permite să explorăm agonia teribilă implicată în simbolurile care au fost alese să reprezinte detaliile teribilei drame. Apelul neîncetat al lui Dumnezeu prin profeţi nu este doar ceva de genul: „Voi păcătuiţi” sau „voi călcaţi legea” sau „voi v-aţi răzvrătit împotriva Mea.” Nu. Preaiubitul ceresc alege să folosească un limbaj care vorbeşte despre o durere şi o suferinţă imposibil de descris. El spune iar şi iar: „voi comiteţi adulter” (vezi de exemplu Ier. 3:6, Jud. 8:27, 1 Cron. 5:25, Ez. 6:16, Osea 9:1). Totuşi, Cântarea lui Solomon spune: „Dragostea este tare ca moartea” (8:6). Aceasta este o descriere minunată a dragostei agape a lui Dumnezeu.

Legământul căsătoriei, în care oamenii îşi făgăduiesc să se iubească „la bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în boală şi în sănătate, până când moartea ne va despărţi” este doar o slabă reflectare a dragostei lui Dumnezeu. Dragostea Lui unilaterală, necondiţionată, infinită care a fost pe deplin descoperită la cruce este esenţa soliei 1888. Ea este temelia evangheliei, şi de aceea este esenţială pentru o înţelegere corectă a evangheliei. Ea este „sigiliul” care trebuie pus pe „inimile” poporului lui Dumnezeu înainte ca El să revină pentru a-i lua cu Sine ca mireasă a Sa.

Dumnezeu să ne ajute să apreciem acea dragoste cu toate aspectele ei, de dragul lui lui Hristos. Amin.