Gândindu-mă la ucenici care fac ucenici, îmi dau seama că este imposibil să faci adevăraţi ucenici ai lui Hristos, din cauza a ceea ce se spune în Proverbe 16:25: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” Toată neprihănirea noastră este ca o haină mânjită (Is. 64:6, KJV), aşa că avem tendinţa să credem că înţelegem mai mult decât înţelgem în realitate şi ne place să acţionăm pe baza propriei noastre înţelegeri şi a puterii noastre.

Totuşi, există veşti bune! Sunt aşa de bucuros că înainte ca Hristos să ne spună să învăţăm toate neamurile, El ne-a spus prin ce putere se va realiza acest lucru. Studiul de duminică evidenţiază versetele din Matei 28:18, 19: „Isus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: ‘Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. De aceea, duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh’” (KJV; sublinieri adăugate). Aceasta este o putere aşa de mare, încât nici Satana nu mai are vreo influenţă asupra noastră dacă permitem puterii lui Dumnezeu să ne controleze viaţa. Aceasta este o putere extraordinară!

Dacă noi îi vom învăţa pe toţi oamenii, făcându-i ucenici, înseamnă că ceea ce îi vom învăţa noi are o importanţă vitală. Atunci de ce să nu medităm asupra acestui subiect? Ce îi vom învăţa? Dacă Dumnezeu va folosi poporul Său pentru a învăţa toate neamurile, începând cu proprii noştri copii, ce credeţi că doreşte El ca noi să-i învăţăm? Studiul de duminică citează şi versetele din Ioan 8:31 şi 32: „Şi a zis iudeilor, care crezuseră în El: ‘Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, [atunci] sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” De ce să nu-i învăţăm pe copiii noştri adevărul? Şi unde în altă parte am putea găsi adevărul dacă nu în Biblie? De aceea, să recapitulăm câteva trimiteri:

1. Mai întâi, îmi place 1 Ioan 2:2: „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Şi 1 Timotei 4:9, 10: „Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit (şi pentru aceasta muncim şi ne luptăm), că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi” (NIV).

a. Spuneţi-le: dacă sunteţi membri ai rasei omeneşti, atunci Hristos a murit pentru păcatele voastre şi că aveţi un mântuitor, ceea ce înseamnă că mântuirea v-a fost dată deja. Dacă o păstraţi şi nu renunţaţi la ea, şi credeţi din toată inima, revendicând făgăduinţele lui Dumnezeu pentru voi, mântuirea voastră va fi specială, pentru că va avea ca rezultat faptele bune, reale, literale, ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu va ţine inimile voastre în mâna Sa şi nu le va da drumul niciodată. Dumnezeu v-a dăruit un dar minunat cu un cost foarte mare. Preţuiţi darul şi apreciaţi preţul care a fost plătit.

b. E.J. Waggoner* scrie: „Toată această eliberare este ‘după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.’ Voia lui Dumnezeu este sfinţirea noastră (1 Tes. 4:3). El voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului (1 Tim. 2:4). Şi El ‘face toate după sfatul voii Sale’ (Efes. 1:11). ‘Vreţi să predicaţi mântuirea universală?’ ar putea întreba cineva. Vrem să predicăm doar ceea ce învaţă cuvântul lui Dumnezeu – că ‘harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat’ (Tit 2:11). Dumnezeu a realizat mântuirea pentru fiecare om, şi i-a dat-o; dar majoritatea oamenilor o dispreţuiesc şi o resping. La judecată se va demonstra faptul că fiecărui om i-a fost dată mântuirea deplină şi că aceia care vor pieri au renunţat în deplină cunoştinţă de cauză la moştenirea lor” (The Glad Tidings, pag. 13, 14). Să preţuim darul!

2. Mai sunt şi versetele din Ieremia 31:31-33: „’Iată, vin zile,’ zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor,’ zice Domnul. ‘Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.’”

a. Învăţaţi-i că Dumnezeu va scrie legea Lui în inimile lor, dacă Îl vor lăsa. Şi când Îl vor lăsa pe Dumnezeu să scrie legea Lui în inimile lor, caracterul Lui va locui în ei şi le va controla gândurile şi dorinţele. De fapt, Hristos Se va identifica aşa de mult cu noi încât împlinirea voinţei Lui nu va mai fi o povară înspăimântătoare, ci o plăcere – şi cea mai mare desfătare a noastră!

b. Din nou, E.J. Waggoner: „În timp ce mergem mai departe, nu uitaţi că legământul şi făgăduinţa sunt unul şi acelaşi lucru, şi că el îi transmite pământul, întregul pământ reînnoit, lui Avraam şi copiilor lui. Amintiţi-vă, de asemenea, că, deoarece doar neprihănirea va locui în cerul cel nou şi pe pământul cel nou, făgăduinţa include realizarea neprihănirii în aceia care cred. Acest lucru a fost făcut în Hristos, în care făgăduinţa este confirmată” (idem, pag. 72).

3. În final, Romani 8:3, 4: „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”) o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

a. Hristos a venit ca să ne caute – şi ne-a găsit! Aceasta înseamnă că nu este nevoie ca noi să mergem să-L căutăm pe El, ca şi cum El ar fi Cel pierdut. (Cunoaşterea acestui lucru ne produce o mare eliberare, nu-i aşa?) Şi când ne-a găsit, S-a identificat cu noi. De fapt, El S-a identificat cu noi aşa de mult, încât a luat aceeaşi fire pe care o avem noi. Şi în acea fire omenească păcătoasă, căzută, care se degradase după 4000 de ani şi, ca Reprezentant al nostru, a clădit acea viaţă de neprihănire care ne-a fost făgăduită în legământul Său cel nou – ca moştenire a noastră. [Vă rog, citiţi Hristos, Lumina lumii, pag. 25, 49.]

b. Nimeni nu ar fi putut-o spune mai bine decât A.T. Jones*: „Şi aceasta a trebuit să facă El pentru a răscumpăra omenirea pierdută. Pentru El, a fi separat cu o singură treaptă, o treaptă cât de mică, în orice privinţă, de natura acelora pe care a venit ca să-i răscumpere ar fi însemnat eşec sigur. De aceea, după cum a fost făcut ‘sub lege,’ pentru că aceia pe care urma să-i răscumpere erau sub lege; şi după cum a fost făcut blestem, pentru că aceia pe care urma să-i răscumpere erau sub blestem; şi după cum a fost făcut păcat, pentru că aceia pe care urma să-i răscumpere erau păcătoşi, vânduţi robi păcatului – în mod cert, în egală măsură El trebuia să fie făcut trup, şi acelaşi trup şi sânge, pentru că aceia pe care urma să-i răscumpere erau trup şi sânge; şi trebuia să fie născut din femeie, pentru că păcatul a intrat în lume prin şi în femeie. În consecinţă, este adevărat, fără nici o excepţie, că ‘a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile’ (Evr. 2:17)” (The Consecrated Way, pag. 34, 35 (27, 28)).

 „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ce ar fi putut face Dumnezeu mai mult de-atât?