De ce această serie specială de studii? Conducerea bisericii noastre este îngrijorată de destrămarea familiilor din sânul bisericii, pentru că seamănă prea mult cu ceea ce se întâmplă în lume. Statisticile variază, dar toată lumea ştie că aproximativ jumătate din căsniciile din întreaga lume eşuează, şi chiar şi în cadrul căsniciilor care rezistă mulţi sunt extrem de nefericiţi. Satana a câştigat prea mult teren, oricum. Chiar se pune problema dacă mariajul poate rezista. În cel puţin o ţară europeană, societatea acceptă pe faţă acele cupluri care locuiesc împreună fără căsătorie, iar într-o Uniune de Conferinţe se dezbate dacă acele cupluri care locuiesc împreună fără căsătorie pot fi botezate în biserică. Chiar întrebarea implică faptul că mariajul nu mai are nici o semnificaţie. Este nevoie ca adevărata biserică a rămăşiţei din profeţia biblică (Apoc. 12:17 şi 14:12) să sufere prăbuşirea şi dispariţia digurilor noastre în faţa valului crescând al vieţuirii egocentrice?

Cu toate acestea, noi suntem o biserică neobişnuită pentru că avem un mandat divin de a pregăti un popor pentru a se întâlni cu Isus atunci când El va reveni. Aceasta presupune o experienţă în primirea şi cunoaşterea dragostei (agape) a lui Hristos (Efes. 3:19). Cum pot fi întărite legăturile familiei prin această dragoste? Cum poate fi onorat şi slăvit conceptul căsătoriei? Cum pot învăţa soţul şi soţia să fie fericiţi în dragoste, chiar şi la bătrâneţe? Era un cântec popular – „Fire de argint printre fire de aur” – care spunea despre dragostea din tinereţe rămasă încă puternică atunci când părul albise.

Este bine ca în conferinţele noastre să fie angajaţi pastori ale căror căsnicii au eşuat şi sunt divorţaţi? Este bine ca bisericile noastre să aleagă în fruntea lor persoane divorţate? Cum îi inspirăm şi cum îi încurajăm pe tinerii noştri să se căsătorească cu scopul serios de a împlini poruncile lui Dumnezeu „până când moartea ne va despărţi”?

Căminul este cel mai dificil loc pentru a fi creştin! De ce? Este imposibil să păcăleşti pe cineva când toţi te cunosc pe toate părţile. Dar dacă dragostea (agape) predomină, fericirea o însoţeşte, şi va fi mai uşor pentru copii să devină nişte creştini fericiţi. Uneori, poate de prea multe ori, adulterul incipient mocneşte în inimile soţilor şi soţiilor şi otrăveşte atmosfera copiilor.

De aceea întrebarea esenţială pe care o punem la începutul acestei noi serii de studii este: Cum putem cunoaşte şi primi dragostea (agape) a lui Hristos în căsniciile şi în căminele noastre? Au fost scrise multe cărţi pe această temă. Unele sunt folositoare. Dar începem prin a recunoaşte că Biblia este inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar în ea citim că dragostea lui Hristos (agape) este răspunsul final la aceste probleme (2 Cor. 5:14-19; Efes. 5:25).

Începem cu vestea bună a Bibliei: „Dumnezeu dă o familie celor solitari” (Psalmul 68:6; KJV). Cu alte cuvinte, căsătoria este planul Său pentru oamenii „solitari” (vezi 1 Corinteni capitolul 7, unde Pavel spune că este posibil ca mariajul să nu fie calea fericirii pentru anumite persoane deosebite care sunt în egală măsură iubite de Domnul). Cuvântul „solitar” are o semnificaţie interesantă în ebraică – a fi singur ca un copil singur la părinţi. Toţi facem parte din această categorie. Fără Hristos, noi am fi fost singuri şi Dumnezeu a făcut pentru noi ceea ce a făcut pentru Adam cel solitar. Iar prietenii fac parte din darul Domnului pentru noi toţi.

Acesta este un preludiu al faptului că El îi va oferi „solitarului” un cămin în Noul Ierusalim pentru totdeauna. Corect înţeleasă, viaţa de familie în această Zi antitipică a Ispăşirii este un preludiu al părtăşiei sociale pe care o vom avea când Îl vom întâlni pe Isus, îngerii sfinţi şi toate fiinţele răscumpărate sau necăzute în păcat din ceruri. Păzirea sabatului este darul special al lui Dumnezeu pentru fericirea familiei, singura zi din săptămână când suntem pe deplin eliberaţi de dependenţa de a trage cu ochiul prin ziare, reviste, pe la vecini, fiind ispitiţi să poftim la ce este al lor. (Invidia de acest gen ne distruge fericirea!) Sabatul face ca sărăcia să fie mai uşor de suportat, iar părtăşia în biserică să fie o bucurie pentru cei singuri.

S-a bucurat Isus de un cămin fericit? El S-a născut într-o familie în care mama Sa era mamă vitregă pentru patru băieţi (probabil dificili) ale căror nume le avem în Matei 13:55-58, şi în care mai erau cel puţin două surori vitrege – toate fiind „mai mari” decât El, astfel încât L-au şicanat până s-au maturizat. Aceasta s-a întâmplat pe tot parcursul perioadei în care Isus a stat acasă, până la vârsta de 30 de ani. Chiar şi în timpul lucrării Lui, fraţii mai mari au încercat să-I spună ce să facă, desconsiderându-L. Faptul că El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni” s-a reflectat şi în căminul Lui pământesc! (vezi Ioan 7:3-5; era un obicei iudaic acela ca fraţii mai mari să-i „dirijeze” pe cei mici).

Imaginaţi-vă cum a fost pentru acest Prunc să înceapă cunoaşterea într-o astfel de atmosferă! După prima călătorie în Egipt, tatăl vitreg, Iosif, a hotărât să-i ducă pe Maria şi pe Prunc în Nazaret pentru a se alătura copiilor vitregi. Copii, dacă aveţi un cămin imperfect, gândiţi-vă la Isus! El a suportat viaţa pe acest pământ într-un cămin nefericit pentru ca voi să vă puteţi bucura de faptul că trăiţi în cămine fericite!

Gândiţi-vă la dragostea lui Isus pentru biata Lui mamă, Maria, al cărei suflet a fost străpuns de o sabie îngrozitoare pe care bătrânul Simeon o prezisese în Luca 2:34, 35. Nici o femeie din întreaga istorie a planetei nu a purtat o povară mai grea decât ea! Gândiţi-vă cum este ca o mamă să fie obligată să privească cum soldaţii romani îi biciuiesc Fiul dezbrăcat şi cum Îl atârnă pe o cruce, şi să-i audă pe oamenii aceia şi pe conducătorii bisericii ei cum Îl insultă şi Îl osândesc să meargă în iad! Acesta a fost preţul pe care a trebuit să-l plătească ea pentru faptul că a fost mama Mântuitorului nostru! Un cămin pământesc a fost locul pentru viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu! El a suferit durerea pe care ar fi trebuit să o suferim fiecare dintre noi.

Ellen White spune clar că sosirea soliei 1888, „trimisă” prin Providenţa divină conducerii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea a fost o împlinire a făgăduinţei lui Dumnezeu de a ni-l trimite pe „Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Mal. 4:4, 5). Misiunea lui principală? De a aduce împăcare între inimile înstrăinate!

Acum, oricât ne-ar costa, să ne luăm crucea şi să-L urmăm oriunde ne va conduce El. Fie ca studiul vostru în acest trimestru al anului 2006 să vă răsplătească!