|
Îmi
amintesc
de
perioada
în
care
tot
ce
avea
legătură
cu
ispăşirea
sau
cu
crucea
mi
se
părea
plictisitor.
Ceea
ce
mi
se
părea
interesant
erau
împlinirile
spectaculoase
ale
profeţiilor.
Eram
captivat
de
ceea
ce
consideram
a fi
învăţături
“adventiste”
unice.
Referirile
la
jertfa
lui
Hristos
îmi
aminteau
de
Biserica
Evanghelică
în
cadrul
căreia
se
păzeşte
duminica
şi
din
care
ieşisem
(“Ieşiţi
din
Babilon”!)
pentru
a
deveni
adventist.
Eram
dornic
după
“adevăr
prezent,”
adică
ştiri
în
legătură
cu
legea
duminicală
sau
cine
ştie
ce
dezastru
prezis
în
Daniel
sau
Apocalipsa.
Imnurile
despre
cruce
erau
şi
ele
plictisitoare.
Un
set
de
studii
despre
ispăşire?
Extrem
de
plictisitor.
Eram
complet
depăşit.
De
când
am
descoperit
(aproape
din
întâmplare)
solia
1888
şi
relevanţa
ei
în
cadrul
istoriei
noastre
denominaţionale,
situaţia
s-a
schimbat.
Odată
cu
descoperirea
ei
am
început
să
înţeleg
puţin
şi
din
ceea
ce
înseamnă
AGAPE,
un
cuvânt
pe
care
nu
îl
auzisem
niciodată
rostit
în
biserică,
timp
de
ani
de
zile.
M-am
apropiat
mai
mult
de
instrumentul
Darului
Profeţiei,
Ellen
G.
White
–
durerea
pe
care
o
simţea
ea
legat
de
ceea
ce
s-a
întâmplat
în
perioada
1888.
Era
obligată
să
asiste
la
“plictiseala”
creată
de
slujitorii
cu
binecuvântare
din
acea
vreme
care
nu
îşi
armonizaseră
mesajul
cu
prezentările
crucii
susţinute
de
Jones
şi
Waggoner.
Pastorii
credeau
că
solia
1888
reprezenta
intervenţia
“Armatei
Salvării”*
infiltrată
în
Biserica
Adventistă
pentru
a
abate
mintea
de
la
adevărul
acelei
vremi
–
legea
duminicală
şi
persecuţia
care
urma
să
izbucnească.
Evenimente
interesante
erau
pe
cale
să
se
producă,
iar
această
“solie
a
neprihănirii
lui
Hristos”
distrăgea
atenţia.
Declaraţiile
lui
Ellen
White,
care
mult
timp
fuseseră
greu
de
obţinut,
au
ajuns
în
cele
din
urmă
în
posesia
mea,
dezvăluind
ce
se
găsea
în
sufletul
ei,
iar
întreaga
chestiune
s-a
transformat
într-un
adevăr
viu.
În
acest
adevăr
al
“ploii
târzii”
se
găsesc
realităţi
cosmice.
Textul
de
memorizat
din
această
săptămână
descrie
care
era
starea
mea
spirituală:
“Fiindcă
propovăduirea
crucii
[era]
o
nebunie”
pentru
mine!
(Şi
eram
un
adventist
de
rând
“bun,”
mergeam
la
biserică
în
fiecare
săptămână,
dădeam
zecimea,
etc.)
Cauza?
Eram
mort
din
punct
de
vedere
spiritual.
Dacă
eşti
mort,
tot
ce
ţine
de
aspectul
spiritual
ţi
se
pare
plictisitor.
În
studiul
din
această
săptămână
se
pune
întrebarea:
“Ce
s-a
întâmplat
la
cruce?”
Câteva
răspunsuri
scurte:
1.
Hristos
i-a
împrietenit
din
nou
pe
“vrăjmaşi”
cu
Dumnezeu,
pentru
că
El
“nu-i
poate
lua
pe
vrăjmaşi
în
împărăţia
Sa”
(Ellen
White,
Manuscript
Releases,
vol.
1,
pag.
112).
Cel
mai
important
eveniment
din
întreaga
veşnicie!
A
fost
o
lucrare
care
necesita
o
putere
mult
mai
mare
decât
cea
implicată
în
creaţiune.
Oamenii
de
ştiinţă,
paleontologii,
geologii,
cei
care
studiază
creaţiunea,
să
facă
un
pas
înapoi;
la
cruce
se
întâmplă
ceva
mult
mai
important
decât
ceea
ce a
avut
loc
în
primele
şase
zile:
inimile
vrăjmaşilor
sunt
impresionate
şi
câştigate!
2.
Dumnezeu
a
descoperit
cele
patru
mari
dimensiuni
ale
dragostei
Sale
(agape),**
care,
atunci
când
este
„privită,”
„constrânge”
sau
motivează
inima
acelui
membru
al
bisericii
egoist,
încropit
şi
lumesc.
Acum
el
doreşte
să
renunţe
la
mândrie
şi,
ca
urmare,
se
va
simţi
permanent
atras
de
această
dragoste.
I se
pare
imposibil
să
mai
trăiască
pentru
sine,
ci
trebuie
să
trăiască
pentru
Acela
care...
Cum
ne-am
putea
exprima
mai
bine?
De
obicei
spunem
că
El
„a
murit
pentru
noi,
în
locul
nostru,”
o
frază
stereotipă
care
apare
automat,
o
acoperire
printr-o
poliţă
de
asigurare
cerească
pe
care
putem
ajunge
să o
subestimăm.
Noi
tânjim
după
o
profundă
apreciere
a
adevărului.
„Ce
s-a
întâmplat
la
cruce?”
Lăsaţi
deoparte
dicţionarele,
enciclopediile,
filozofiile:
Hristos
a
suferit
moartea
a
doua
a
rasei
omeneşti.
El a
închis
în
Sine
toată
grozăvia
iadului
acestei
lumi.
Aceasta
te
plictiseşte,
te
lasă
rece,
nu
te
impresionează?
Când
stai
să
te
gândeşti,
nici
nu
te
mai
miri
că
starea
noastră
de
încropeală
este
cea
mai
mare
problemă
cu
care
S-a
confruntat
Dumnezeu
în
cei
6000
de
ani
de
când
tratează
cu
păcătoşii.
„Ce
efecte
extraordinare,
minunate,
au
rezultat
din
răstignirea
lui
Hristos!...
Toţi
cei
care
vor
fi
mântuiţi
trebuie
să
fie
interesaţi
de
Cel
răstignit”
(Ellen
G.
White,
Manuscript
Releases,
vol.
18,
pag.
73).
Acest
„interes”
mi-a
lipsit
mult
timp.
Acum
le
depăşeşte
pe
toate
celelalte.
Există
oameni
în
întreaga
lume
care
în
Sabatul
viitor
vor
striga
la
Dumnezeu
rugăciunea
din
imnul
următor:
„Nu
mă
trece
cu
vederea,
în
timp
ce
pe
alţii-i
chemi.”
Oricine
care
doreşte
să
fie
eliberat
din
gheara
letală
a
lumii
poate
spune
această
rugăciune
căreia
Dumnezeu
a
făgăduit
că-i
va
răspunde:
„Cred,
Doamne!
Ajută
necredinţei
mele”
(Marcu
9:24).
Este
posibil
ca
Duhul
Sfânt
să
facă
ultimele
apeluri.
Unde
poate
El
găsi
pe
cineva
a
cărui
inimă
să
fie
impresionată
de
preţul
pe
care
L-a
plătit
Hristos
pentru
a ne
mântui?
Această
lucrare
finală
este
realizată
în
Sfânta
Sfintelor,
în
această
ultimă
Zi a
Ispăşirii.
Postul
nu
este
menit
să
Îl
schimbe
pe
Dumnezeu
şi
să
Îl
facă
mai
dornic
să
ne
salveze
de
dragostea
noastră
faţă
de
lume;
dar
el
ne
poate
limpezi
mintea
şi
inima
pentru
a
putea
aprecia
ceea
ce
se
întâmplă
în
cer
astăzi.
Adevăratele
ştiri
nu
sunt
cele
despre
evenimentele
din
Orientul
Mijlociu,
ci
despre
ce
se
întâmplă
într-o
anumită
încăpere
a
sanctuarului
ceresc.
Studiul
10
este
cel
mai
important
din
cele
13.
Fiţi
extrem
de
serioşi
atunci
când
vă
rugaţi
să
primiţi
capacitatea
de a
înţelege.
Într-un
sens
foarte
real,
noi,
în
prezent,
retrăim
zilele
dinaintea
răstignirii
lui
Hristos,
în
Ierusalim.
Iudeii
din
acea
vreme
nu
ştiau
că
Împărăţia
lui
Dumnezeu
venise
peste
ei
pe
neaşteptate
(Mat.
12:28;
Luca
11:20).
Este
posibil
ca
atunci
când
ne
vom
prezenta
înaintea
scaunului
de
judecată
al
lui
Hristos
(2
Cor.
5:10),
să
ne
confruntăm
cu o
întrebare
crucială:
„Ai
fost
răstignit
împreună
cu
Hristos?”
Doar
atunci
vom
aprecia
răstignirea
Sa!
Ce
privilegiu
avem
acum!
________________
*
O
organizaţie
evanghelică
şi
caritabilă,
internaţională,
fondată
în
1865
de
William
Booth
ca
societate
de
redeşteptare
în
Londra
şi
redenumită
în
1878
(n.tr.).
**
Vezi
Efeseni
3:17-19.
|
