Istoria mântuirii noastre

19 - 25 februarie 2005

  A înviat  

John W. Peters

Este posibil ca noi să fi neglijat vestirea mai accentuată şi mai frecventă a acelei părţi a evangheliei care are legătură cu învierea Domnului nostru Isus Hristos? Despre înviere se vorbeşte peste tot în Noul Testamet, şi la ea se face referire în mod explicit şi în Vechiul Testament. Moartea lui Hristos pe cruce şi învierea Sa au constituit temele principale ale soliei apostolilor (Fapte 2:22-24; 3:14-15; 4:10, 33; 13:28-30, 36-39; 17:2-4, 30-32; 1 Cor. 15:3-4). Isus a vorbit de mai multe ori despre propria Sa înviere în evangheliile sinoptice, iar Pavel se referă la ea în Romani 1, 6, 8; 1 Tes. 4; 1 Cor. 15.

De fiecare dată când era vestită evanghelia, învierea era prezentată ca argument principal în favoarea lucrării pe care o îndeplinise Hristos pe cruce. Povestea crucii este întipărită în povestea învierii. Fără biruinţa extraordinară care se găseşte în învierea Omului de pe Gologota, predicarea crucii ar fi lipsită de putere şi inutilă.

Frumuseţea soliei 1888 constă în faptul că a adus şi mai proeminent în faţa lumii pe „Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat neprihănirea prin credinţa în Garantul nostru,” fiind „solia celui de-al treilea înger.” Dar învierea trebuia să fie şi este argumentul principal că neprihănirea a fost realizată pe cruce pentru fiecare om şi i-a fost dăruită.

Să lăsăm raportul biblic să vorbească: Hristos „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Rom. 4:25). Din Scriptură reiese clar că Hristos a murit nu pentru păcatele noastre, ci pentru păcatele întregii lumi. De aceea, învierea trebuie să fie dovada neprihănirii întregii lumi. Scriptura spune clar: El „a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” – neprihănire care a fost realizată la cruce. Învierea este dovada cea mai clară că Hristos a realizat salvarea de sub blestemul legii pentru toţi oamenii şi le-a oferit-o, având ca rezultat anumite beneficii temporare, cum ar fi viaţa aceasta care constituie un timp de probă. Această veste bună trebuie primită prin credinţa în Garantul care lucrează în dragoste pentru ca noi să obţinem beneficiul veşnic al nemuririi. (Este adevărat că mulţi oameni batjocoresc ceea ce le-a fost oferit, insultând astfel pe Duhul harului).

Învierea este de asemenea dovada principală că, pe cruce, Hristos a adus iertarea păcatelor întregii lumi. Citiţi argumentul: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre...” (1 Cor. 15:17). Fără înviere nu există iertare! „Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea (infinitivul aorist [1]) lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor” (Fapte 5:30, 31). Darul iertării este o realitate istorică înrădăcinată în crucea lui Hristos şi confirmată de învierea Lui.

„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.” Învierea este şi va fi dovada cea mai importantă că toţi oamenii au fost predestinaţi pentru mântuire în Hristos. Când cei care au dispreţuit şi au respins harul lui Dumnezeu vor fi înviaţi, ei vor conştientiza şi vor recunoaşte că au fost aleşi în Hristos pentru mântuire. Atunci fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul.

Nimeni nu ar putea fi înviat din morţi dacă nu ar fi fost ales în Hristos încă de la întemeierea lumii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu a constituit maniera tainică prin care fiecare fiu şi fiică a lui Adam a fost aleasă în El. Când Fiul lui Dumnezeu S-a coborât ca să ia natura noastră umană asupra naturii Sale divine, întreaga rasă omenească a fost aşezată în Hristos.

Dacă cineva se îndoieşte de acest adevăr, să asculte şi să citească dovezile pe care le oferă învierea: „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.” „Toţi” care vor învia îi include atât pe credincioşi, cât şi pe necredincioşi, deoarece ei au fost aleşi în Hristos. Pana inspirată confirmă această concluzie. „Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra întregului neam omenesc. Toţi, fără deosebire, merg în mormânt. Iar prin prevederile Planului de Mântuire toţi vor fi scoşi din mormântul lor. ‘Va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.’ ‘Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos’ (Fapte 24:15; 1 Cor. 15:22).” [2]

Învierea nelegiuiţilor va constiui dovada finală pentru ei că au fost aleşi, predestinaţi, desemnaţi, adoptaţi şi socotiţi neprihăniţi în Hristos. Dar ei au negat şi au respins în mod conştient şi premeditat ceea ce le-a fost dat în Hristos. Vestea bună, necondiţionată, a evangheliei, care se manifestă prin anumite beneficii temporare, poate fi dispreţuită şi respinsă, având ca rezultat pierderea veşnică a darului oferit lor cu un preţ infinit.

Solii cu „acreditare cerească” (A.T. Jones şi E.J. Waggoner) au insistat asupra importanţei pe care trebuie să o acorde învierii aceia care declară că Îl cunosc pe Hristos. Învierea lui Hristos a fost începutul unei noi vieţi despărţite de păcat pentru aceia botezaţi în moartea şi învierea Lui. „Astfel, nimic, cu excepţia morţii, nu poate produce despărţirea [de păcat]. Noi nu ne puteam despărţi singuri de păcat, pentru că păcatul era viaţa noastră. Nu ar fi fost posibil ca noi să nimicim păcatul decât dacă am fi renunţat la viaţă, iar aceasta ar fi însemnat dispariţia noastră. Acesta este motivul pentru care nelegiuiţii care mor în păcatele lor nu vor avea nici un viitor; renunţând la viaţa lor (sau, mai degrabă, fiindu-le retrasă), ei nu mai există. Dar Hristos a avut puterea de a-Şi da viaţa, şi de a o primi din nou; şi astfel, când noi Îi predăm Lui vieţile noastre, suntem înviaţi din nou datorită vieţii Sale veşnice. Amintiţi-vă că El nu ne dă înapoi viaţa noastră, ci ne dă viaţa Lui. În viaţa Lui nu a existat niciodată păcat; de aceea răstignirea şi învierea noastră împreună cu El înseamnă despărţirea noastră de păcat.”[3]

Învierea este argumentul principal despre ceea ce a realizat Hristos pentru noi la cruce şi dovada cea mai importantă despre ceea ce va realiza El în noi.

______________

[1] Verbul grecesc „a da” este la infinitiv aorist care înseamnă că „darea” a avut loc la un aumit moment în istorie şi s-a încheiat.

[2] Tragedia veacurilor, pag. 544

[3] Waggoner on Romans, pag. 6.111, 6.112

    |