|
Făcând
abstracţie
de
citatul
sumbru
al
lui
Auden,
din
lecţiune,
referitor
la
oameni
care
„nu
au
fost
niciodată
fericiţi
sau
buni,”
există
veşti
bune
şi
pentru
cei
pesimişti,
şi
pentru
cei
optimişti.
„Hristos
este
‘adevărata
Lumină,
care
luminează
pe
orice
om
venind
în
lume’
(Ioan
1:9).
După
cum
prin
Hristos
fiecare
fiinţă
omenească
are
viaţă,
tot
aşa
fiecare
suflet
primeşte
prin
El
fie
şi
câteva
raze
de
lumină
divină.
În
fiecare
inimă
există
nu
numai
putere
intelectuală,
ci
şi
spirituală,
o
percepţie
a
ceea
ce
este
drept,
o
dorinţă
de
bine.
Însă
împotriva
acestor
principii
se
luptă
o
putere
opusă.
Rezultatul
luării
din
pomul
cunoştinţei
binelui
şi
răului
se
manifestă
în
experienţa
fiecărui
om.
În
firea
sa
există
o
înclinaţie
către
rău,
o
putere
căreia,
dacă
nu
primeşte
ajutor,
nu i
se
poate
împotrivi.
Pentru
a
putea
ţine
piept
acestei
forţe,
pentru
a
atinge
acel
ideal
pe
care
în
adâncul
sufletului
său
îl
acceptă
ca
fiind
singurul
vrednic
de
atins,
el
nu
poate
găsi
ajutor
decât
într-o
singură
putere.
Acea
putere
este
Hristos”
(Educaţie,
pag.
29).
Slujba
de
la
sanctuar
era
mijlocul
prevăzut
de
Dumnezeu,
încă
de
la
apariţia
păcatului,
pentru
a
îndrepta
atenţia
păcătosului
către
puterea
care
urma
să
îl
facă
să
reziste
înclinaţiei
sale
ereditare
către
rău.
În
grădină,
punctul
central
al
acelei
slujbe
îl
constituia
Mielul
jertfit.
Orice
altar
care
era
ridicat
reprezenta
sanctuarul
pregătit
pentru
jertfirea
mielului.
Slujba
de
la
sanctuar
îşi
avea
originea
în
legământul
cel
veşnic
rostit
în
auzul
primei
perechi
(Gen.
3:15).
Este
imposibil
să
separi
sanctuarul
de
originea
lui,
şi
anume
legământul.
Legământul
cel
nou
este
adevărul
central
pe
care
Duhul
Sfânt
l-a
prezentat
celor
doi
„soli”
la
Minneapolis
în
1888
şi
în
anii
care
au
urmat.
Elementul
principal
al
legământului
era
Sămânţa
făgăduită.
Atât
legământul
făcut
cu
Adam,
Noe,
Avraam,
Isaac,
Iacov
sau
David,
cât
şi
cel
de
pe
Sinai,
gravitează
în
jurul
SEMINŢEI
–
Cel
care
a
unit
natura
Sa
divină
cu
natura
noastră
păcătoasă.
Iar
puterea
legământului
constă
în
sângele
vărsat
de
Sămânţa
femeii.
Legământul
cel
veşnic
şi
credinţa
Sanctuarul
era
ca o
carte
cu
ilustraţii
despre
modul
în
care
păcătosul
putea
intra
în
legământul
lui
Dumnezeu.
Dar
trebuie
să
ne
amintim
întotdeauna
că
autorul
legământului
cel
veşnic
este
doar
Dumnezeu.
Este
legământul
Lui.
„Dar
cu
tine
fac
un
legământ”
(Gen.
6:18;
9:9,
11;
17:7,
etc.;
[în
toate
aceste
versete,
în
limba
engleză,
KJV:
„legământul
Meu;”
în
limba
română,
Cornilescu:
„un
legământ”
–
n.tr.]).
Legământul
cel
veşnic
a
fost
alcătuit
din
veşnicie
între
Tatăl
şi
Fiul,
care
au
făcut
o
înţelegere.
„Hristos
nu a
plănuit
singur
să
Se
jertfească.
Aceasta
a
fost
împlinirea
legământului
făcut
între
Tatăl
şi
Fiul
înainte
de
crearea
pământului.
Ei
au
făcut
o
înţelegere
solemnă
ca
Hristos
să
devină
înlocuitorul
şi
garantul
rasei
omeneşti,
dacă
aceasta
urma
să
fie
înşelată
de
Satana.
Condiţiile
fuseseră
acum
îndeplinite.
Fusese
atins
punctul
culminant.
Hristos
ştia
că
adusese
perfect
la
îndeplinire
înţelegerea
pe
care
o
făcuse.
Murind
era
mai
mult
decât
biruitor.
Preţul
mântuirii
fusese
plătit”
(MS
111,
1897;
Bible
Commentary,
vol
5,
pag.
1149)
Legământul
cel
veşnic
este
o
înţelegere
exclusiv
între
Tatăl
şi
Fiul.
Mai
mult,
el a
fost
dus
la
îndeplinire
exclusiv
de
Tatăl
şi
Fiul.
Este
o
„înţelegere
executată.”
Dumnezeu
a
adus
la
îndeplinire
legământul
Său
prin
Sămânţa
lui
Avraam,
Isaac,
Iacov
şi
David.
Acelaşi
legământ
este
oferit
în
dar
în
Hristos
fiinţelor
omeneşti
păcătoase.
Noi
avem
privilegiul
de a
intra
în
legământul
lui
Dumnezeu
(legământul
LUI)
doar
prin
credinţa
care
lucrează
în
dragoste,
la
fel
cum
Avraam
a
intrat
în
legământul
Lui
şi
aceasta
i
s-a
socotit
ca
neprihănire.
E.J.
Waggoner
o
spune
foarte
frumos:
„După
potop,
Dumnezeu
a
făcut
un
‘legământ’
cu
fiecare
animal
de
pe
pământ,
şi
cu
fiecare
pasăre;
dar
animalele
şi
păsările
nu
I-au
făgăduit
nimic
în
schimb
(Geneza
9:9-16).
Ele
au
primit
pur
şi
simplu
darul
din
mâna
lui
Dumnezeu.
Aceasta
este
tot
ce
putem
face
– să
primim.
Dumnezeu
ne
făgăduieşte
că
ne
va
dărui
tot
ce
avem
nevoie,
şi
chiar
mai
mult
decât
ne
imaginăm
noi
că
avem
nevoie.
Noi
nu
Îi
putem
dărui
nimic
altceva
decât
pe
noi
înşine
–
adică
nimic.
Iar
El
Se
dăruieşte
pe
Sine
–
adică
totul.
Problema
este
că
până
şi
atunci
când
oamenii
sunt
dispuşi
să I
se
predea
Domnului
în
toate
privinţele,
ei
vor
să
facă
un
târg
cu
El.
Vor
să
facă
un
legământ
‘mutual,’
cu
obligaţii
reciproce
– o
tranzacţie
în
care
se
consideră
egali
cu
Dumnezeu.
Dar
oricine
face
un
legământ
cu
Dumnezeu
trebuie
să
Îl
facă
respectând
condiţiile
puse
de
El,
adică
pe
temeiul
realităţii
– şi
anume
că
noi
nu
avem
nimic
şi
nu
suntem
nimic,
iar
El
are
totul,
este
totul
şi
oferă
totul”
(The
Glad
Tidings,
pag.
71).
Declaraţiile
lui
Ellen
White
întăresc
ideea
intrării
în
legământul
lui
Dumnezeu
prin
credinţă:
„Dacă
omul
ar
fi
apreciat
această
binecuvântare
minunată,
ce
avantaje
ar
fi
avut!
Lui
i se
oferă
privilegiul
de a
fi
împreună
lucrător
cu
Dumnezeu
pentru
mântuirea
sa.
Partea
lui
este
să
primească
şi
să
creadă.
El
trebuie
să
Îl
primească
pe
Hristos
ca
Mântuitor
al
său
personal,
şi
să
continue
să
creadă
în
El.
Aceasta
înseamnă
să
locuiască
în
Hristos
şi
să
aibă,
oricând
şi
în
orice
împrejurări,
o
credinţă
care
reflectă
caracterul
Său
– o
credinţă
care
lucrează
în
dragoste
şi
curăţeşte
sufletul
de
orice
murdărie.
Hristos
este
autorul
acestei
credinţe,
iar
El
cere
ca
ea
să
fie
exercitată
permanent.
Astfel
primim
continuu
o
măsură
de
har”
(Review
and
Herald,
24
aprilie
1900).
Păcatul
şi
iertarea
Lecţiunea
abordează
subiectul
păcătoşilor
care
poartă
vina
şi
păcatul.
Biblia
este
clară
–
„Domnul
a
făcut
să
cadă
asupra
Lui
nelegiuirea
noastră
a
tuturor”
[Is.
53:6].
Condamnarea
va
veni
la
sfârşit
asupra
celor
care
s-au
împotrivit
cu
persistenţă
harului
bogat
al
lui
Dumnezeu
în
Hristos
(Ioan
3:17-19).
Cei
care
se
împotrivesc
şi
dispreţuiesc
sângele
legământului
cel
veşnic,
în
final
vor
lua
asupra
lor
păcatul
şi
vina.
Totuşi,
darul
iertării
este
chiar
un
dar
care
a
fost
făcut
omenirii,
sigilat
cu
sângele
lui
Hristos.
Despre
aceeaşi
iertare
şi
mântuire
se
vorbeşte
deseori
ca
fiind
o
„ofertă,”
ceea
ce
produce
nedumerire.
Hristos
este
darul
care
i-a
fost
dat
fiecărui
om
(Ioan
3:16).
În
El
se
găseşte
iertare
prin
sângele
Său,
şi
viaţa
veşnică.
Aceia
care
Îl
au
pe
Fiul
au
viaţa;
cei
care
nu
Îl
au
pe
Fiul
nu
au
viaţa.
Observaţi
cum
subliniază
pana
inspirată
deosebirea
dintre
darul
colectiv
al
iertării
şi
oferta
individuală
a
iertării:
„Iertarea
acordată
de
acest
împărat
reprezintă
iertarea
divină
a
tuturor
păcatelor.
Domnul
Hristos
este
reprezentat
prin
împăratul,
care,
plin
de
milă,
a
iertat
datoria
robului
său.
Omul
se
afla
sub
condamnarea
Legii
călcate.
El
nu
se
putea
mântui
singur
si,
pentru
acest
motiv,
Domnul
Hristos
a
venit
în
această
lume,
îmbrăcând
divinitatea
Sa
cu
haina
naturii
noastre
omeneşti,
şi
Şi-a
dat
viaţa
Sa,
El,
cel
drept,
pentru
cel
nedrept.
El
S-a
dat
pe
Sine
pentru
păcatele
noastre
şi
fiecărui
suflet
El
îi
oferă
gratuit
sângele
Lui
aducător
de
iertare.
‘La
Domnul
este
îndurare,
şi
la
El
este
belşug
de
răscumpărare’
(Psalmul
130:7)”
(Parabolele
Domnului
Hristos,
pag.
244).
Putere
în
sânge
Sângele
legământului
reprezenta
elementul
şi
forţa
centrală
a
slujbei
de
la
sanctuar.
El
îndrepta
atenţia
păcătosului
pocăit
către
Sămânţa
Promisă
care
urma
să
poarte
păcatele
lumii,
luând
natura
noastră
păcătoasă
asupra
naturii
Sale
divine.
El
urma
să
facă
ispăşire
nu
doar
pentru
păcatele
noastre,
ci
pentru
păcatele
întregii
omeniri.
Şi
doar
prin
acel
sânge
vărsat,
fiecare
păcat
comis
vreodată
urma
să
fie
iertat
prin
Acela
care
urma
să
sufere
moartea
în
locul
tuturor
oamenilor.
Dar
numai
cei
care
credeau
şi
apreciau
faptul
că
păcatele
lor
erau
iertate
prin
sângele
acela
şi
se
pocăiau
primeau
putere
să
devină
copiii
lui
Dumnezeu.
Aceeaşi
putere
primită
mereu
prin
credinţă
urma
să
îi
ofere
credinciosului
puterea
de a
se
împotrivi
sau
de a
depăşi
orice
obstacol
pus
de
Satana
şi
orice
păcat.
Doar
sângele
legământului
cel
veşnic,
lăsat
să
lucreze
zilnic
în
inimile
noastre,
ne
poate
face
desăvârşiţi
pentru
orice
lucrare
bună,
după
voia
Sa.
„Dumnezeul
păcii,
care,
prin
sângele
legământului
celui
veşnic,
a
sculat
din
morţi
pe
Domnul
nostru
Isus,
marele
Păstor
al
oilor, să
vă
facă
desăvârşiţi
în
orice
lucru
bun,
ca
să
faceţi
voia
Lui,
şi
să
lucreze
în
noi
ce-I
este
plăcut,
prin
Isus
Hristos.
A
Lui
să
fie
slava
în
vecii
vecilor!
Amin”
(Evr.
13:20).
|
