|
Vă
invit
să
începem
noile
noastre
studii
trimestriale
analizând
de
unde
provine
titlul
acestora
–
„Crucea
Lui
minunată,
istoria
mântuirii
noastre.”
Provine
de
la
Isaac
Watts!
Despre
imnul
lui
se
spune
că
este
cel
mai
profund,
cel
mai
frumos
imn
în
limba
engleză:
„Când
mă
uit
la
crucea
minunată
Pe
care
a
Prinţul
slavei
a
murit,
Privesc
ca
pe-un
gunoi
averea
toată
Şi
orice
lucru
cu
care
m-am
mândrit.”
Duhul
Sfânt
l-a
ajutat
pe
Watts
să
pătrundă
puţin
semnificaţiile
crucii
– o
pregustare
a
ceea
ce
trebuie
să
fie
esenţa
soliei
care
va
lumina
pământul
cu
slavă
atunci
când
celui
de-al
patrulea
înger
din
Apocalipsa
18:1-4
i se
va
permite
să
vestească
ceea
ce
doreşte
să
vestească.
O
viziune
nedistorsionată
despre
ceea
ce
s-a
întâmplat
la
cruce
va
fi
esenţa
soliei
care
eliberează
orice
inimă
credincioasă
din
robia
dragostei
de
sine
–
cea
mai
gravă
problemă
a
noastră.
Este
posibil
ca
închinarea
la
sine
să
înflorească
în
inimă
şi
totuşi
să
nu
fie
recunoscută
nici
de
persoana
respectivă,
nici
de
cei
din
jurul
său.
Este
posibil
să
se
întâmple
aşa
chiar
şi
în
cazul
pastorilor
şi
al
instructorilor.
Ca
urmare
a
împotrivirii
„noastre”
faţă
de
solia
celui
de-al
patrulea
înger
în
perioada
1888,
Ellen
White
a
spus
că
„religia
multora
dintre
noi
va
fi
religia
Israelului
apostaziat
[închinarea
la
Baal,
ca
în
zilele
lui
Ilie],”
căci
închinarea
la
Baal
este
închinarea
la
sine
deghizată
în
închinarea
la
Hristos.
Iată
ce a
spus
ea:
„Prejudecăţile şi opiniile care au predominat la Minneapolis nu
au dispărut nicidecum... Vârfurile au fost tăiate, dar
rădăcinile nu au fost niciodată smulse şi ele dau încă roade
nesfinte care otrăvesc gândirea, pervertesc percepţia şi orbesc
înţelegerea acelora care vin în contact cu solia [1888] şi
solii...
La
mulţi
strigătul
inimii
a
fost:
‚Nu
vrem
ca
acest
om
să
domnească
peste
noi.’
Baal,
Baal,
este
alegerea...
Ce
viitor
ne
aşteaptă,
dacă
nu
reuşim
să
ajungem
la
unitatea
soliei
[1888]?”
(Mărturii
către
predicatori,
pag.
467,
468;
1890).
Răspunsul
la
întrebarea
ei
este
(pe
scurt)
situaţia
în
care
ne
găsim
astăzi.
Mii
de
israeliţi
s-au
îmbulzit
pe
cărările
muntelui
Carmel
la
chemarea
lui
Ilie;
„biserica”
de
acolo
avea
foarte
mulţi
„membri.”
Numărul
preoţilor
lui
Baal
şi
Astartea
se
apropia
de o
mie.
Domnul
i-a
spus
lui
Ilie
că
„şapte
mii...
nu
şi-au
plecat
genunchii
înaintea
lui
Baal,”
dar
nici
unul
dintre
ei
nu a
îndrăznit
să
păşească
în
faţă
şi
să i
se
alăture
profetului.
Ellen
White
a
spus
deseori
că
în
scurta
noastră
istorie
denominaţională
noi
am
repetat
istoria
Israelului
din
vechime;
oameni
sinceri
s-au
rugat
de
multe
ori:
„O,
Doamne,
când
se
va
repeta
experienţa
de
pe
muntele
Carmel?”
Trebuie
să
existe
un
răspuns:
Doar
atunci
când
va
veni
din
nou
„Ilie.”
Experienţa
de
pe
„muntele
Carmel”
nu
se
va
repeta
până
când
crucea
lui
Hristos
nu
va
deveni
din
noul
solia
centrală
a
lucrării
noastre
pastorale
şi
evanghelistice.
Prin
faptul
că
ne-a
trimis
„foarte
preţioasa
solie”
din
1888,
Domnul
a
intenţionat
ca
fiecare
biserică
adventistă
de
ziua
a
şaptea
din
lume
să
devină
un
loc
în
care
oamenii
să
meargă
pentru
a
auzi
cum
este
vestită
cu
dragoste
jertfa
lui
Hristos:
„Tema
care
atrage
inima
păcătosului
este
Hristos
şi
El
răstignit.
Pe
crucea
de
pe
Calvar,
Isus
Se
descoperă
înaintea
lumii
cu o
dragoste
fără
asemănare.
Prezentaţi-L
astfel
mulţimilor
flămânde,
iar
lumina
dragostei
Sale
îi
va
atrage
pe
oameni
de
la
întuneric
la
lumină,
de
la
păcat
la
ascultare
şi
adevărata
sfinţenie.
Privindu-L
pe
Isus
pe
crucea
de
pe
Calvar,
conştiinţa
percepe
caracterul
abominabil
al
păcatului
aşa
cum
nu
se
întâmplă
în
nici
o
altă
situaţie”
(Review
and
Herald,
22
nov.
1892,
acelaşi
articol
în
care
autoarea
a
numit
solia
1888
ca
fiind
„începutul”
soliei
celui
de-al
patrulea
înger
din
Apocalipsa
18).
Folosind
expresia
„privindu-L,”
Ellen
White
a
explicat
versul
lui
Isaac
Watts:
„Când
mă
uit
la
crucea
minunată...”
Aşa
cum
cineva
măsoară
o
parcelă
de
pământ,
intenţia
lui
Dumnezeu
a
fost
ca
Biserica
Adventistă
de
Ziua
a
Şaptea
să
vestească
dimensiunile
„lărgimii,
lungimii,
adâncimii
şi
înălţimii”
dragostei
agape
descoperite
deplin
la
Calvar.
Această
evaluare
finală
autentică
a
ceea
ce
L-a
costat
pe
Fiul
lui
Dumnezeu
ca
să
salveze
omenirea
va
motiva
inimile
oamenilor
sinceri
din
întreaga
lume
să
se
pregătească
pentru
scenele
finale
ale
istoriei
planetei
şi
pentru
revenirea
lui
Isus
în
timpul
aceleiaşi
generaţii.
Ea a
declarat
mai
târziu
că
misiunea
vestirii
evangheliei
ar
fi
putut
fi
încheiată
până
în
1893
dacă
celui
de-al
patrulea
înger
i
s-ar
fi
permis
să
îşi
vestească
solia,
şi
nu
ar
fi
fost
împiedicat
şi
respins
(General
Conference
Bulletin,
1893,
pag.
419).
Dar
cum
influenţa
solia
1888
vestirea
crucii
în
comparaţie
cu
modul
în
care
o
vesteau
bisericile
duminicale
evanghelice
şi
protestante
(şi
chiar
Biserica
Romano-Catolică)?
Desigur,
bisericile
protestante
ale
anilor
1890
vesteau
conceptul
lui
Luther
despre
cruce!
Nu
se
potrivea
acest
concept
criteriului
lui
Ellen
White?
Serios
vorbind,
există
vreun
concept
adventist
de
ziua
a
şaptea
unic
referitor
la
crucea
lui
Hristos?
Suntem
aroganţi
dacă
punem
problema
în
acest
fel?
Da,
există
un
concept
unic
despre
cruce
pe
care
ni
l-a
dat
Dumnezeu!
Şi
nu
este
un
păcat
să
afirmăm
acest
lucru
clar
şi
răspicat.
Cei
doi
„soli”
nevrednici
cărora
Dumnezeu
le-a
încredinţat
solia
1888
au
descoperit
lumina
prin
simpla
alăturare
a
conceptului
îndreptăţirii
prin
credinţă
colective,
despre
care
vorbeşte
Pavel
în
Romani
şi
Galateni,
la
conceptul
unic
adventist
de
ziua
a
şaptea
despre
curăţirea
sanctuarului
ceresc
(care
a
început
în
1844).
Voila!
Acesta
a
fost
începutul
luminii
în
legătură
cu
solia
ploii
târzii.
Cei
doi
au
făcut
din
întâmplare
cea
mai
mare
descoperire
din
istorie.
Noi
frumuseţi
spirituale
au
fost
văzute
în
„lărgimea,
lungimea,
adâncimea
şi
înălţimea”
dragostei
[agape
a]
lui
Hristos,
descoperită
în
jertfa
Sa
mântuitoare.
Dar
după
atâtea
decenii,
lumea
nu a
înţeles
încă
unde
Se
află
Isus
– în
Sfânta
Sfintelor.
Întreaga
lume
creştină
trebuie
să
înţeleagă
ce
s-a
întâmplat
la
sfârşitul
celor
2300
de
ani.
S-ar
putea
să
respingă
acest
adevăr,
dar
ei
trebuie
să
îl
cunoască.
Nimeni,
în
afara
adventiştilor
de
ziua
a
şaptea,
nu
poate
proclama
această
solie,
iar
„glasul
[nostru]
tare”
nu
este
în
prezent
decât
o
şoptire.
Lumea
trebuie
să
înţeleagă
de
asemenea
ce
face
Isus
în
cadrul
lucrării
finale
de
ispăşire.
Ne-a
fost
greu
să
înţelegem
dinamica
soliei
finale
care
trebuie
să
ajungă
la
întreaga
lume,
la
fel
cum
iudeii
din
vremea
lui
Hristos
nu
puteau
înţelege
ceea
ce
El
dorea
ca
ei
să
înţeleagă.
Aceste
comentarii
săptămânale
sunt
menite
să
ne
reamintească
faptul
că
„începutul”
acelei
lucrări
minunate
a
avut
loc
odată
cu
venirea
soliei
1888,
într-un
mod
la
fel
de
simplu
şi
umil
cum
a
avut
loc
naşterea
din
Betleem.
Şi
când
solia
vine
în
toată
plinătatea
ei,
ea
nu
trebuie
să
fie
o
teorie
legalistă,
plictisitoare;
trebuie
să
fie
un
adevăr
impresionant
pe
care
chiar
şi
musulmanii
şi
hinduşii
să
îl
poată
înţelege
atunci
când
le
este
prezentat
corect.
Şi
tinerii
noştri,
de
asemenea!
Slavă
lui
Dumnezeu
că
vom
petrece
trei
luni
studiind
acea
„cruce
minunată.”
|
