|
În
următoarele
13
săptămâni
vom
avea
o
ocazie
deosebită.
Isus
ne-a
îndreptat
atenţia
în
mod
special
către
cartea
lui
Daniel,
spunând:
„Cine
citeşte
să
înţeleagă!”
(Mat.
24:15).
„Să
înţeleagă”
cuprinde
o
făgăduinţă:
dacă
„citeşti”
cartea,
adică
dacă
îi
acorzi
atenţie
sincer,
cu
siguranţă
„înţelegerea”
îţi
va
fi
dată.
Desigur,
ţinta
nu
este
doar
binele
tău
personal,
ci
doreşti
să
înveţi
cum
să
ajuţi
şi
pe
altcineva
„să
înţeleagă,”
pentru
binele
său.
Deseori
avem
un
concept
limitat
despre
cum
să
organizăm
studii
biblice.
Avem
nevoie
de
lecţiuni
tipărite
în
care
să
găsim
toate
detaliile
istorice
pe
care
nu
ne
străduim
suficient
să
le
reţinem;
„erudiţii”
vor
pregăti
materialele,
iar
noi,
mâna
a
doua,
vom
pasa
altcuiva
pachetul
de
informaţii
(aceasta,
desigur,
până
când
şi
acea
persoană
se
va
plictisi
să
mai
continue).
Scopul
nostru
în
această
serie
de
analize
speciale
este
cu
totul
diferit:
Dorim
să
facem
exact
ceea
ce a
spus
Isus:
să
citim
şi
să
înţelegem
Daniel,
astfel
ca
noi,
personal,
să
putem
„conduce”
pe
altcineva
prin
această
carte,
verset
cu
verset.
(Fiica
noastră
„adoptivă”
conduce
chiar
acum
un
grup
de
adolescenţi
în
studierea
acestei
cărţi,
folosind
cartea
The
Gospel
in
Daniel;
vorbiţi
despre
frumuseţea
Şcolii
de
Sabat!)
Nu
vrei
să
impresionezi
pe
cineva
cu
bogăţia
cunoştinţelor
istorice
pe
care
le-ai
acumulat
(Dumnezeu
să
ne
ferească
de
acest
lucru!);
ceea
ce
doreşti
este
să
înţelegi
vestea
bună
a
evangheliei
care
este
cuprinsă
în
cartea
lui
Daniel
şi
să
vezi
cum
ia
în
stăpânire
şi
inima
altcuiva.
Despre
bucuria
pe
care
o
vei
simţi
atunci
ca
răsplată
se
vorbeşte
în
capitolul
12:
Chiar
şi
acum,
înainte
de a
trece
pragul
veşniciei,
fericirea
ta
va
„străluci
ca
strălucirea
cerului”
şi
vei
„învăţa
pe
[cineva]
să
umble
în
neprihănire”
(12:3).
Fiţi
atenţi
pe
parcursul
acestor
13
săptămâni;
Duhul
Sfânt
va
completa
lipsurile
şi
când
veţi
„citi”
împreună
cu
altcineva,
veţi
fi
surprinşi
cum
El
„vă
va
aduce
aminte
de
tot.”
Vă
veţi
da
seama
că
El
lucrează
cu
voi
(Ioan
14:26;
aceasta
produce
o
bucurie
pe
care
nimic
altceva
nu o
poate
depăşi).
Daniel
este
o
carte
care
conţine
lecţii
despre
pocăinţa
colectivă.
Observaţi
cum
el
şi
tinerii
lui
prieteni,
care
nu
se
răzvrătiseră
împotriva
lui
Dumnezeu
(aşa
cum
făcuseră
împăratul
şi
poporul
Israel)
trebuie
să
sufere
din
cauza
păcatului
colectiv
al
naţiunii.
Dumnezeu
este
forţat
să
Se
retragă
şi
să
permită
Babilonului
să
îi
cucerească
(Daniel
şi
prietenii
lui
sunt
castraţi
într-o
ţară
străină;
vezi
Is.
39:7).
Dar
ei
nu
se
lasă
luaţi
în
stăpânire
de
amărăciune.
Până
la
urmă
Daniel
scrie
un
capitol
în
care
explică
foarte
clar
pocăinţa
colectivă
(9).
Acest
principiu
trebuie
apreciat
în
mod
deosebit
de
Biserica
Adventistă
de
Ziua
a
Şaptea:
„Păcatul
părinţilor”
noştri
de a
se
împotrivi
Duhului
Sfânt
este
„păcatul
nostru”
colectiv
(9:3-19;
comparaţi
cu
ceea
ce
spune
Ellen
White
despre
istoria
„1888”
şi
efectele
ei
asupra
noastră
astăzi).
Daniel
este
o
carte
preţioasă
care
conţine
lecţii
despre
importanţa
reformei
sanitare
în
Ziua
Ispăşirii.
Noi
putem
uita
uşor
de
ce
ne-a
dat
Dumnezeu
reforma
sanitară:
Ea
ne-a
fost
oferită
în
tandem
cu
înţelegerea
începătoare
pe
care
au
avut-o
pionierii
noştri
despre
trăirea
în
Ziua
Ispăşirii.
Hristos,
ca
Mare
Preot
al
nostru,
în
1844
Şi-a
început
lucrarea
în
încăperea
a
doua,
„Sfânta
Sfintelor,”
a
sanctuarului
ceresc.
În
timp
ce
El
este
ocupat
cu
„curăţirea”
ei
de
păcatele
poporului,
pe
pământ
ei
Îi
permit
să
le
„curăţească”
inimile.
Păcatele
noastre
nu
pot
fi
„şterse”
sub
nici
o
formă
din
„cărţile”
cereşti
dacă
ele
nu
au
fost
şterse
mai
întâi
din
inimile
noastre.
Reforma
sanitară
este
un
element
vital
al
acestei
lucrări
speciale
–
niciodată
mai
înainte
nu a
fost
realizată
complet
pentru
trupul
colectiv
al
poporului
lui
Dumnezeu.
Mass-media
(TV,
radio,
presă)
strigă
despre
reforma
sanitară.
Dar
ei
nu
ştiu
cum
să
vorbească
despre
ea
cu
„puterea
mântuirii”
(Rom.
1:16),
aşa
cum
Dumnezeu
doreşte
ca
poporul
Său
să
vorbească.
Problema
este
dragostea
de
sine
care
se
dă
pe
faţă
printr-un
apetit
nestăpânit.
Ceea
ce
lipseşte
este
cunoaşterea
intimă
a
lui
Hristos
şi a
Lui
răstignit
(1
Cor.
2:1,
2).
Fără
această
cunoaştere,
„eul”
rămâne
nerăstignit;
chiar
şi
în
cazul
vegetarienilor,
îngăduinţa
în
consumarea
hranei
nesănătoase
sau
consumarea
în
exces
a
hranei
sănătoase
devine
un
păcat
teribil.
(Chiar
şi
mesele
din
timpul
sabatului
la
care
fiecare
membru
aduce
câte
un
fel
de
mâncare
pot
deveni
calea
către
acest
păcat).
Niciodată
mai
înainte
în
istoria
lumii
„braţul”
Mântuitorului
nu a
fost
mai
puternic
pentru
oamenii
înrobiţi
de
apetit
ca
acum,
în
această
Zi a
Ispăşirii.
Este
timpul
să
ne
„împăcăm”
deplin
cu
Dumnezeu
„în
Hristos.”
Tânjeşti
după
biruinţă
asupra
apetitului,
nu
dintr-o
motivaţie
egoistă
(ca
să
fii
mântuit!),
ci
pentru
a-ţi
putea
păstra
mintea,
creierul
curat
ca
să
poţi
„înţelege”
„cele
mai
preţioase”
taine
ale
„evangheliei
veşnice”
(acesta
este
cuvântul
lui
Isus
din
Mat.
24:15,
din
nou!).
Aceasta
include
„cu
adevărat
solia
îngerului
al
treilea,”
despre
care
Ellen
White
a
spus
că
este
adevărul
desăvârşit
pe
care
Dumnezeu
l-a
pus
în
solia
1888.
În
acest
sabat,
biruinţa
lui
Daniel
(şi
a
prietenilor
lui)
asupra
apetitului
este
subiectul
nostru
(1:8-17).
Ei
au
fost
ispitiţi
prin
aspectul
felurilor
de
mâncare
pregătite
de
bucătarii
palatului.
Bogaţii
Babilonului
îi
invidiau
pe
cei
care
aveau
ocazia
să
le
consume!
Cei
patru
erau
adolescenţi
(sau
cel
puţin
tineri)
cu
apetituri
lacome,
dar
alegerea
lor
înţeleaptă
a
fost
de a
spune
„nu
eului”
– la
fiecare
masă.
Ei
nu
aveau
de
gând
să
sprijine
restaurantele
McDonalds
sau
Burger
Kings
din
zilele
lor.
Au
înotat
împotriva
curentului.
Dar,
o,
cât
erau
de
nerăbdători
să
înţeleagă
binecuvântările!
Versetele
9 şi
10
ne
spun
un
secret:
Mai
existau
şi
alţi
tineri
care
s-au
lăsat
purtaţi
în
jos
de
curent.
Chiar
şi
în
sânul
bisericii
rămăşiţei
de
astăzi,
urmarea
lui
Hristos
poate
stârni
persecuţie.
În
biserică,
ridiculizarea
pentru
credincioşia
faţă
de
un
principiu
poate
fi
greu
de
suportat.
Ellen
White
a
spus
în
mod
înţelept:
„Cumpătarea
în
alimentaţie
este
răsplătită
prin
vigoare
mintală
şi
morală”
(Divina
vindecare,
pag.
308).
Elevii
nu
trebuie
să
urmeze
mulţimea.
Ei
se
pot
bucura
rămânând
diferiţi
şi
urmând
exemplul
tânărului
Daniel.
Curajul
vine
prin
exersarea
„credinţei
lui
Isus,”
din
care
o
„măsură”
i-a
fost
„împărţită”
„fiecăruia”
(Rom.
12:3).
Isus
a
fost
ispitit
prin
apetit
mai
mult
decât
vom
fi
ispitiţi
noi
vreodată.
Harul
Său
biruitor
este
dat
tuturor
fără
plată,
nu
doar
„oferit”
(Rom.
5:15-18;
Efes.
2:8,
9).
Este
imposibi
să
estimezi
enormitatea
suferinţei
pe
care
o
produce
acestei
lumi
astăzi
apetitul
necontrolat.
Peste
tot
vezi
obezitate,
boli
de
inimă,
cancer
la
plămâni
din
cauza
fumatului,
ciroză
la
ficat
din
cauza
alcoolismului.
Isus
este
deja
„Mântuitorul
lumii,”
dar
El
nu
îi
poate
salva
pe
cei
care
dispreţuiesc,
se
împotrivesc
şi
resping
ceea
ce
El
deja
le-a
dat.
El
este
forţat
să
privească
toată
această
suferinţă,
să
vadă
lacrimile
fără
rost,
să
simpatizeze
cu
cei
îndureraţi
fără
rost,
să
simtă
tristeţea
unei
morţi
deseori
premature.
Este
timpul
să
învăţăm
să
simţim
împreună
cu
El
în
suferinţa
Lui
pentru
omenire.
În
toată
suferinţa
lumii
poţi
auzi
plânsul
Său!
Prin
solia
1888,
Isus
ne-a
invitat
să
venim
mai
aproape
pentru
a ne
împărtăşi
din
sentimentele
şi
preocupările
Sale.
Vestea
bună
este
minunată:
Duhul
Sfânt
va
fi
Învăţătorul
tău
zi
de
zi;
El
nu
te
va
lăsa
să
păcătuieşti,
pentru
că
Isus
a
făgăduit
că
El
va
„convinge
lumea...
în
ce
priveşte
păcatul”
(Ioan
16:9;
KJV).
Aceasta
înseamnă
că
El
va
face
acest
lucru
atunci
când
vei
fi
ispitit
– El
îţi
va
aminti:
„Nu
ceda!”,
doar
dacă
nu
vei
continua
să
lupţi
împotriva
Lui.
Să
spui
„Nu!”
eului
poate
fi
la
fel
de
dureros
ca
răstignirea.
Dar
aşa
să
fie;
eşti
răstignit
„împreună
cu
Hristos”
(Gal.
2:20).
Titlul
nostru
ar
putea
fi
la
fel
de
bine:
„A
fi
sau
a nu
fi
credincios
lui
Isus:
aceasta
este
întrebarea.”
Despre
asta
este
vorba
de
fiecare
dată
când
suntem
ispitiţi.
|
