|
Reverenţa
Reverenţa înaintea lui Dumnezeu în “ceasul judecăţii Lui” în
timpul vestirii “evangheliei veşnice” produce ascultare în cei
care cred (Apoc. 14:6,7,12). Motivul reverenţei faţă de Dumnezeu
provine în principal din descoperirea lui Dumnezeu:
(1)
în actele Sale de creaţiune;
(2)
în planul Său pentru izbăvirea noastră; şi
(3)
în lucrarea Sa de izbăvire.
Psalmul 111, din care este luat textul de memorizat pentru
săptămâna aceasta – “Numele Lui este Sfânt şi înfricoşat” –
prezintă această descoperire a lui Dumnezeu şi va fi punctul
central al acestei Analize.
Înfricoşat [engl. “reverend”]
Există cinci sensuri principale ale cuvântului biblic tradus
prin “înfricoşat” [engl. “reverend”]
(1)
sentimentul de frică (Deut. 5:5);
(2)
anticiparea mentală a răului fără o reacţie emoţională specială
(1Sam. 21:12,13);
(3)
reverenţă sau respect (Lev. 19:3);
(4)
un comportament corect sau ascultare; (Ex. 1:17,21); şi
(5)
închinarea religioasă formală în cadrul căreia unii “s-au temut”
de Domnul în ce priveşte închinarea falsă, dar nu “s-au temut”
de Domnul în ce priveşte adevărata ascultare de legea Sa (2Împ.
17:32-34).
“The Amplified Bible” surprinde câteva sensuri ale cuvântului,
aşa cum este tradus în Psalmul 111:9: “Sfânt este numele Său,
inspirând respect, reverenţă şi teamă sfântă.”
Singurul loc în Biblie unde se găseşte cuvântul “înfricoşat”
[engl. “reverend”] ca adjectiv, este în Psalmul 111:9: “Numele
Lui este Sfânt şi înfricoşat.” Cuvântul este asociat cu “sfânt”
în descrierea numelui lui Dumnezeu (şi astfel a Lui Însuşi).
Numele lui Dumnezeu defineşte Cine şi Ce este El (vezi. Ex.
3:13,14; 34:5-7). Aceasta este în contrast cu utilizarea greşită
a cuvântului [reverend] în prezent ca titlu şi formă de adresare
de către majoritatea preoţilor. În general este folosit ca
formulă de reverenţă la adresa bărbaţilor şi femeilor ce poartă
haină preoţească. Mulţi merg şi mai departe cu folosirea
adjectivelor cum ar fi “fericit,” “prea fericit,” pentru a se
descrie pe ei înşişi.
Contextul
Să
analizăm textul nostru de memorizat în context. Versetul conţine
trei părţi: “A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat
legământul Său în veci; Numele Lui este Sfânt şi înfricoşat”
(Ps. 111:9).
Un
rezumat al capitolului descoperă contextul mai larg al motivelor
pentru care ar trebui să-L cinstim pe Dumnezeu. Reverenţa faţă
de El este rezultatul a ceea Ce este şi ce face El:
I.
Închinarea la Dumnezeu (vers. 1-2). O mărturie a laudei.
II.
Minunile lui Dumnezeu (vers. 2-9).
A.
Lucrările creaţiunii dau mărturie despre Cine şi ce este
Dumnezeu (vers. 2-4,7). El este îndurător, plin de
măreţie, neprihănit, drept, bun, plin de milă şi demn de
încredere. (Acesta este numele Lui.)
B.
Ce face Dumnezeu (vers. 5-6, 8-9):
1.
Dă hrană (vers. 5)
2.
Îşi aduce aminte de legământul (făgăduinţa) Lui
(vers. 5)
3.
Dă poporului moştenirea lui (vers. 6)
4.
Poruncile Lui sunt adevărate şi veşnice (vers. 7)
5.
Îşi izbăveşte poporul (vers. 9)
6.
Îşi aşează legământul (vers. 9)
III.
Înţelepciunea lui Dumnezeu.
A.
Frica Domnului (respectul) este începutul înţelepciunii.
1.
Cei care ascultă de legea Lui capătă înţelepciune.
Creaţiunea şi izbăvirea
Făcând parte din Psalmii pascali, acest imn (Psalmul 111) era
cântat în special în perioada Paştelui. Cântările de laudă
dedicate Paştelui includ şi Psalmii 112-118. Psalmul 111 este
atât comemorativ, cât şi profetic. Este comemorativ în sensul că
onorează şi păstrează aducerea aminte a lucrărilor creaţiunii
lui Dumnezeu şi, de asemenea, a izbăvirii Israelului din robia
egipteană. Este profetic în sensul că vorbeşte despre marea
izbăvire realizată de Hristos pe cruce.
Psalmul ne îndreaptă atenţia către creaţiune şi către izbăvire,
aşa cum este făgăduită în legământul cel veşnic al lui Dumnezeu
(vers. 2-7). La baza creaţiunii şi a izbăvirii stă acelaşi scop.
Dumnezeu ne-a creat după chipul Său. Din cauza păcatului, chipul
imprimat în noi a fost extrem de deformat. Izbăvirea este pur şi
simplu aducerea la îndeplinire a planului original de creaţiune
al lui Dumnezeu – ca omul să fie după chipul Său. Izbăvirea
reface în noi chipul lui Dumnezeu. Pentru a fi schimbaţi este
nevoie de puterea creatoare – nimic mai puţin. Legământul veşnic
iniţiat de Dumnezeu conţine făgăduinţa izbăvirii şi a
restaurării. Prin urmare, aceasta este esenţa Psalmului.
Legământul prin care Dumnezeu iniţiază izbăvirea
Dumnezeu “a trimis poporului Său izbăvirea” (vers. 9). Termenul
în original pentru izbăvire folosit aici înseamnă răscumpărare
sau plată, ca în cazul primului născut (Num. 3:45-51; 18:15-16).
A fost de asemenea folosit cu sens comercial în cumpărarea şi
vânzarea din locuri publice, incluzând şi cumpărarea de sclavi
(Ex. 21:7-8). Acesta este cuvântul folosit când se vorbeşte
despre eliberarea Israelului din robia egipteană, când Dumnezeu
a izbăvit poporul Său (Ex. 6:6; 15:13; Deut. 7:8). Aceleaşi
sensuri se găsesc şi în cuvântul izbăvire/răscumpărare utilizat
în Noul Testament în original (vezi de exemplu Rom. 3:24; 1Cor.
1:30; Mat. 20:28).
Multe pasaje din Noul Testament referitoare la suferinţele lui
Hristos în timpul vieţii Sale şi când Se afla pe cruce sunt
reprezentate de conceptul răscumpărării sau al plătirii unui
preţ. Rezultatul asigurat datorită suferinţelor şi morţii Sale
este o cumpărare sau o izbăvire (Fapte 20:28; 1Cor. 6:19,20;
Gal. 3:13; 4:4,5; Efes. 1:7; Col. 1:14; 1Tim. 2:5,6; Tit 2:14;
Evr. 9:12; 1Petru 1:18,19; Apoc. 5:9).
Izbăvirea despre care se vorbeşte în Psalmul 111:9 continuă,
fără abatere, direct de la Dumnezeu către poporul Său. El a
iniţiat-o. El a trimis-o. El a poruncit-o pentru totdeauna.
Izbăvirea provine din aşezarea legământului cel veşnic al lui
Dumnezeu. “A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat [a
poruncit, a decretat, a stabilit] legământul Său în veci; Numele
Lui este Sfânt şi înfricoşat.”
În
eliberarea lui Israel din Egipt Dumnezeu i-a reamintit lui
Avraam, tatăl lor, făgăduinţa legământului Său de răscumpărare
(Ex.2:24,25). El a trimis acum făgăduinţa aceluiaşi legământ,
într-un sens mult mai înalt, prin Marele Eliberator, Mântuitorul
tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioşi (1Tim. 4:10;
Gal. 3:8,16-18,29). În felul acesta, Dumnezeu ne-a arătat că
este sfânt şi că este o Fiinţă care merită din partea celor
izbăviţi reverenţă, respect şi teamă sfântă.
Condiţiile legământului cel veşnic, unele dintre ele fiind deja
amintite în alte Analize, erau:
(1)
Din partea Tatălui:
(a)
pregătirea pentru întruparea Fiului pentru realizarea
lucrării Sale de izbăvire (Evr. 10:5; Is. 42:1-7);
(b)
sprijinul acordat Fiului în lucrarea de mântuire (Ioan
8:28); şi
(c)
răsplata în înălţarea lui Hristos când lucrarea Lui este
încheiată (Filip. 2:6-11), numirea lui Isus ca Preot şi
Împărat peste tot universul (Ioan 5:22; Ps. 110:1-4),
administrarea legământului încredinţat în mâinile lui
Hristos (Mat. 28:18; Ioan 1:12; 17:2; Fapte 2:33) şi
salvarea finală a întregului Său popor (Is. 35:10; Tit
1:2).
(2)
Din partea Fiului:
(a)
întruparea Sa (Gal. 4:4,5);
(b)
reprezentarea omenirii ca al doilea Adam, asumându-Şi
natura noastră, locul nostru şi obligaţiile noastre
pentru a ne achita (Rom. 5:12-18);
(c)
ascultarea de lege (Ps. 40:8; Is. 42:21; Ioan 9:4,5); şi
(d)
înlăturarea pedepsei care era împotriva noastră (Is. 53;
2Cor. 5:21; Gal. 3:13).
Frica de Domnul
Frica de Domnul înseamnă respect faţă de Dumnezeu: respect faţă
de legământul Său cel veşnic, creaţiunea Sa, izbăvirea Sa, legea
Sa, voinţa Sa, guvernarea Sa, El Însuşi. Aceasta ne va conduce
să facem binele. Această frică nu este aceea a unui rob; nu este
doar groază; nu este teroare. Este alcătuită din dragostea
necondiţionată a lui Dumnezeu, şi decurge din ea. Reverenţa faţă
de Dumnezeu constă în liniştea minţii şi o promovează. Ea nu
produce teroare, ci eliberează din teroare şi păzeşte mintea.
În
Psalmul 111:10, cuvântul tradus prin “frică” este un substantiv
de aceeaşi origine ca şi cuvântul tradus prin “înfricoşat”
[engl. “reverend”] în versetul 9. “Numele Domnului” este
“înfricoşat” [engl. “reverend”] şi trebuie privit cu un adânc
respect, consideraţie şi preţuire. Această reverenţă faţă de
Dumnezeu este chiar temelia înţelepciunii.
Iată concluzia întregii chestiuni
Concluzia a ceea ce s-a spus mai înainte: înţelegând că
lucrările Domnului în creaţiune şi în izbăvire sunt pline de
slavă şi minunate (Ps. 111:3-4), că El ne dă pâinea cea de toate
zilele, că “poruncile Lui sunt adevărate” şi că “legământul Său”
este veşnic (vers. 5-9), reiese că ascultarea şi credinţa vor
aduce în mod sigur în vieţile noastre binecuvântarea făgăduită
de Dumnezeu (Ps. 112:1). Şi de aici reiese în mod cert că frica
de Domnul este începutul înţelepciunii (Ps. 111:10).
În
inimile în care frica de Domnul (reverenţa) stăpâneşte va exista
o dorinţă sinceră de a păzi poruncile Sale, nu doar o
mărturisire cu buzele, ci chiar împlinirea lor; şi astfel ele
vor căpăta înţelepciune. Ascultarea lor reprezintă o dovadă
clară că se tem de Dumnezeu.
Mare este Domnul şi temut de toţi. Aceasta deoarece numele Său
este sfânt şi puritatea Sa şi corectitudinea Sa fără margini se
regăsesc în tot ceea ce a făcut în creaţiune şi în izbăvire. Şi
pentru că numele Său este sfânt, este înfricoşat. Prin urmare,
ar trebui să ne gândim la el şi să îl rostim cu respect sfânt.
Ceea ce este sfânt este înfricoşat. “Numele Lui este Sfânt şi
înfricoşat.” Ce inspiră această reverenţă? Crucea lui Hristos. |
