Iertarea

17 - 24 mai 2003

  Cui îi eşti credincios?  

 Robert J. Wieland

Acest studiu despre “Cui îi eşti credincios” ne străpunge conştiinţa. Există cineva printre cititori care să nu iubească lucrurile frumoase, bogăţia, plăcerea? Oamenii normali, sănătoşi, consideră că este mult mai dificil să “Îl iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice,” aşa cum ne spune lecţiunea că trebuie să Îl iubim. Pentru ei există mai multe tentaţii de a nu-L iubi.

Cu cât suntem mai sinceri şi mai pătrunzători, cu atât ne apropiem mai mult de Martin Luther atunci când era îndrumat de Staupitz, bătrânul lui pastor. Luther avea sufletul tare chinuit, în timp ce bâjbâia în întunericul vechiului legământ. “Frate Martin, tot ce trebuie să faci este să Îl iubeşti pe Dumnezeu!” i-a spus “confesorul” său, sperând să-l încurajeze. “Aceasta este problema mea,” a recunoscut Luther; “Îl urăsc!”.

Pavel spune: “Firea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8:7; KJV), fire care face parte din “echipamentul standard” al tuturor, încă de la naştere. Nimeni nu se “naşte” iubind pe Dumnezeu (cu excepţia lui Isus). Mergem la biserică şi cântăm imnuri: “Isus al Meu, eu Te iubesc!” când Domnul ştie ce iubim noi cu adevărat – televizorul, sportul, maşina sau barca noastră cea nouă, casa noastră cea nouă, vestimentaţia, etc. Acesta este motivul pentru care El declară (în engleza modernă): “Îmi provoci rău de la stomac, Îmi vine să vărs!” (Apoc. 3:14-16 într-adevăr spune aşa!).

Rezolvă Domnul problema avertizându-ne: “Trebuie să Mă pui pe primul loc, să întorci spatele la orice altceva (şi oricui altcuiva) şi să Mă iubeşti cu toată inima ta! Altfel…!”? Este perfect adevărat că ar trebui să Îl iubim! Dar cum să o facem?

Oamenii pot fi uşor descurajaţi dacă nu obţin ceva ce le lipseşte. Nu Îl putem iubi pe Domnul la poruncă; ori spunându-ni-se ce minunat ar fi dacă L-am iubi sau ce groaznic va fi dacă nu Îl iubim.

Poate un tată să îi poruncească copilului său confuz: “Trebuie să mă iubeşti mai mult decât pe oricine altcineva, altfel… te voi pedepsi!”? Bietul copil ar fi descurajat. Aceasta vrea să ne spună Isus în Matei 22:37 când declară (în lecţiunea noastră): “Să iubeşti [Îl vei iubi; KJV] pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău”? Este foarte adevărat, aşa ar trebui să facem! Dar cum putem, dacă suntem la fel de sinceri sau pătrunzători ca Luther? Este posibil ca atunci când a făcut această declaraţie, Isus să fi citat de fapt o promisiune?

Luaţi ca exemplu prima poruncă (se găseşte în lecţiunea noastră): “Să nu ai [Nu vei avea; KJV] alţi dumnezei în afară de Mine.” Cu siguranţă înţelegem aceasta în acelaşi fel ca şi declaraţia lui Isus – aceeaşi idee. Credem că Dumnezeu a spus: “Trebuie să Mă pui pe primul plan, altfel… blestemele descrise în Deuteronom 28, începând cu versetul 15, se vor abate asupra ta.

Are efect un răspuns din frică? Da… pentru un timp. Şi, da, vechiul legământ lucrează… pentru un timp. Când Israel a făgăduit: “Vom face tot ce a zis Domnul” (Ex. 19:8), făgăduinţa lor i-a păzit de închinarea la idoli… timp de aproximativ o săptămână. Dar după aceea se închinau viţelului de aur pe care conducătorul lor iubit, Aaron, îl făcuse pentru ei (o mică lecţie – nu trebuie să îi urmăm pe “conducătorii” noştri în locul lui Hristos!). După o predică însufleţitoare pe care am ascultat-o în Sabat sau cu altă ocazie, ne merge bine timp de câteva săptămâni. Dar dacă nu descoperim ingredientul esenţial pentru “credincioşie,” ne vom întoarce în curând la vechea dezamăgire.

Ceea ce ne lipseşte este înţelegerea celor zece porunci în lumina noului legământ – făgăduinţele lui Dumnezeu. Atât de des acordăm prea puţină atenţie introducerii la cele zece porunci; pur şi simplu sărim peste aceasta. Dar chiar acolo este descoperită Evanghelia, Vestea Bună: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei” (Ex. 20:2). Aici ne spune Domnul Veştile Lui Bune, necondiţionate – ce a făcut, nu ce I-ar plăcea să facă DACĂ, DACĂ. El a dezvoltat ideea în 19:4, vorbind poporului: “„Aţi văzut ce am făcut [nu Mi-ar plăcea să fac, DACĂ, DACĂ] Egiptului [asupritorilor voştri cruzi] şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine [Am făcut-o! Nu aştept să o fac după ce veţi lua voi iniţiativa!].” Introducerea la cele zece porunci este Evanghelia pură. Când oamenii sunt dispuşi să creadă, cele zece porunci se transformă în zece mari promisiuni din partea Domnului. Iar problema “credincioşiei” este rezolvată pentru totdeauna!

• Satana ne poate prezenta cel mai atrăgător “dumnezeu” fals, dar noi vom răspunde ca Pavel: “Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu… şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filip. 3:8).

• Credeţi introducerea şi “nu veţi avea nimic în afară de Mine” (Ex. 20:3; trad. engl.), făgăduieşte Domnul. Nu din cauza fricii sau a răsplatei promise, ci datorită faptului că “dragostea lui Hristos ne constrânge… de acum înainte” (2Cor. 5:14,15; KJV). Eul este răstignit împreună cu Hristos – aceasta însemnând ascultarea de cele zece porunci în noul legământ!

• Satana ne poate ispiti cu cele mai ademenitoare oferte de furt, înşelăciune, relaţii sexuale nepermise, dar Dătătorul celor zece porunci Îşi va împlini făgăduinţa: “Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău [care te-am scos din Egipt pe aripi de vultur], care te voi ţine de mâna dreaptă” (Is. 41:13; KJV). Nu tu încerci să te ţii strâns de El, cu muşchii tăi spirituali atât de slabi; El te ţine, şi acum crezi şi Îi mulţumeşti. Aceasta este făgăduinţa noului legământ. “Voi umbla liber, căci caut poruncile Tale” (Ps. 119:45; KJV). Inima mea a fost câştigată!

• Dar ce putem spune despre acele ispite cu adevărat teribile care vin din interior – “să nu pofteşti” “să nu urăşti pe fratele tău în inima ta” (Ex. 20:17; Lev. 19:17) – păcatele care “ne înfăşoară aşa de lesne” (Evr. 12:1), cele ascunse, profunde (poate dorinţa după pornografie)? Cele zece porunci păşesc în scenă ca zece făgăduinţe, cu asigurarea: “Noi… iubim [pe fratele nostru, sora noastră, vrăjmaşul nostru şi, da, legea] pentru că El ne-a iubit întâi [cu agape]” (1Ioan 4:19). Totul reîncepe cu acea introducere la cele zece porunci: “Noi am cunoscut şi am crezut dragostea [agape] pe care o are Dumnezeu faţă de noi” (vers. 16). Cel care rosteşte fericirile, spune: “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Mat. 5:8).

 “Să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos [agape],” şi Îl veţi cunoaşte pe Acela care “poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efes. 3:18-20). Când cele zece porunci devin promisiuni, ajungem să Îl cunoaştem pe Hristos ca Mântuitor al nostru, nu ca pe Cel care doar doreşte să fie. Îl cunoaştem ca pe Cel care ne-a dat, nu doar ne-a oferit, darul salvării din păcat.

Ce putem spune despre “Cui îi suntem credincioşi”? (a) Ştiind şi (b) crezând ce a făcut El deja pentru tine,* ai fi cel mai mare nesăbuit din univers dacă nu I-ai fi credincios lui Hristos!

P.S. Câteva veşti bune suplimentare: Domnul salvează pe cei nesăbuiţi, ca şi pe ceilalţi păcătoşii. Acest lucru este încurajator pentru unii dintre noi.

    |