Iertarea

3 - 10 mai 2003

  O biserică iertătoare  

 Ann Walper

Adulterul are consecinţe devastatoare pentru toţi cei care sunt implicaţi. El distruge integritatea şi credibilitatea celui care comite adulter şi, în acelaşi timp, distruge încrederea părţii nevinovate în capacitatea partenerului/partenerei care a greşit de a respecta angajamentul căsătoriei.

Adulterul dă naştere multor întrebări. Cum putem ierta când am fost atât de răniţi? Cum putem fi convinşi că părerea de rău a celui care a comis adulter este sinceră? Ce înseamnă “adulter”? Constituie adulterul un motiv întemeiat pentru a divorţa de soţ / soţie?

Mustrarea adresată de Pavel bisericii din Corint se referă la aceste întrebări şi ne arată principiile prin care putem rezolva problema. Dezbătând aceste chestiuni, lecţiunea din această săptămână prezintă cazul teribil al unui membru al bisericii care a comis adulter (1Cor. 5:1). Nu exista scuză pentru păcatul acelui om. Dar el, în loc să se smerească şi să se pocăiască, s-a “fălit” cu păcatul său (vers. 2).

Conform declaraţiei lui Pavel, biserica are obligaţia de a sfătui şi de a încerca să îndrepte comportamentul păcătos al individului. Stăruirea într-un păcat cunoscut aduce dezonoare trupului colectiv al bisericii şi, mai important, aduce dezonoare asupra lui Hristos, capul bisericii. Dacă individul care a comis adulter se pocăieşte, biserica trebuie să îl ierte public şi să îl accepte din nou în mijlocul ei. Singura scuză pentru un divorţ “încuviinţat” de Biblie există în cazul în care cel care a comis adulter nu se pocăieşte. Dacă se pocăieşte sincer, trebuie iertat, iar căsnicia trebuie refăcută.

Aceste principii au o încărcătură deosebită cu privire la aspectul spiritual mai larg descris în Biblie. În timp ce lecţiunea noastră dezbate o situaţie particulară şi cum ar trebui să reacţioneze biserica la aceasta, există o învăţătură mai profundă căreia trebuie să-i acordăm atenţie. Dumnezeu, Soţul divin, a avut timp de secole o “soţie” adulteră. Ar fi în folosul nostru să încercăm să observăm cum a tratat-o El pe aleasa Lui împotrivitoare.

Problema a apărut în Eden, dar vom trece repede peste acea perioadă, şi ne vom începe studiul cu Exodul. “Mireasa” tânără a lui Dumnezeu fusese în robie 400 de ani. Domnul ne spune în Ezechiel 16 cum a “găsit-o” pe aleasa Lui şi cum a iubit-o din prima clipă a existenţei ei. El a îngrijit-o şi a răsfăţat-o, îmbrăcând-o cu haine scumpe şi împodobind-o cu bijuterii strălucitoare. Dorinţa Lui era de a-i modela caracterul într-o formă minunată, pentru a se putea armoniza cu propriul Său caracter.

Citind în cartea Exodului, Îl vedem pe Dumnezeu eliberând-o pe mireasa Lui din robia unui stăpân aspru, pregătind-o să slujească în dragoste şi neprihănire adevăratului ei Soţ. A adus-o la Sine “pe aripi de vultur” (Ex. 19:4). El intenţiona ca perioada de logodnă să fie foarte scurtă. Domnul tânjea să o cunoască pe deplin pe mireasa Lui. Tot ce cerea Mirele de la mireasa Lui era să nu uite credincioşia Lui faţă de ea, şi o credinţă matură în făgăduinţele Lui (vers. 5).

Necazul a apărut chiar la începutul “logodnei,” când logodnica L-a acuzat pe Domnul ei că încerca să o omoare prin însetare, înfometare şi expunere la condiţiile aspre ale pustiei. După câteva săptămâni în care acceptase cererea în căsătorie a Iubitului divin, logodnica a comis acele acte imorale îngrozitoare de la poalele muntelui Sinai, când Israel s-a prostituat cu viţelul de aur.

La scurt timp după aceea, la Cades-Barnea, murmurul iarăşi s-a transformat într-o infidelitate fără reţinere, căci conducerea şi principiile Soţului au fost respinse pe faţă. În necredinţa lui, poporul a limitat puterea lui Dumnezeu. Ei au refuzat să creadă că El era mai mult decât capabil să aducă la îndeplinire făgăduinţele pe care li le făcuse. Cu toate că, de la plecarea lor din Egipt, fuseseră martori la atâtea evenimente şi manifestări minunate ale dragostei Sale, ei au adăpostit în inimă neîncredere şi resentimente împotriva conducerii divine exercitate de Soţ, ascultând în schimb de glasul unui ibovnic mincinos.

“Satana i-a făcut să-L lepede pe Dumnezeu şi conducerea Sa, prin lepădarea oamenilor numiţi de El.” “Nu este posibilă pentru oameni o mai mare insultă la adresa lui Dumnezeu decât aceea de a dispreţui şi respinge mijloacele pe care El doreşte să le folosească pentru mântuirea lor” (Patriarhi şi profeţi, pag. 403, 402).

Această răzvrătire a avut ca efect ocolul prin pustie. Aici, toţi cei care se împotriviseră pretenţiilor justificate ale Domnului cu privire la fidelitate au coborât, pe rând, în morminte. “S-au întristat fără rost, iar acum Dumnezeu le dădea motiv să plângă. Dacă s-ar fi jelit pentru păcatul lor atunci când le-a fost arătat cu credincioşie, această sentinţă n-ar fi fost pronunţată, dar ei se jeleau pentru că sufereau pedeapsa; întristarea lor nu era pocăinţă şi astfel nu se putea obţine o schimbare a sentinţei.” “Cu toate că mărturisirea n-a izvorât dintr-o adevărată pocăinţă, ea a slujit la apărarea dreptăţii lui Dumnezeu, arătând că El era îndreptăţit să se poarte astfel cu ei” (idem, pag. 392, 393; vezi 2Cor. 7:10).

Patruzeci de ani mai târziu, după şedinţe intense de “consiliere matrimonială” şi împăcare, mireasa părea capabilă să îmbrăţişeze dragostea şi devoţiunea veşnică a Soţului ei. Având mare încredere în sine, ea a înaintat către malul râului Iordan, gata să păşească, prin intermediul angajamentului, în ţara promisă. Totuşi, înclinaţiile spre adulter nu dispăruseră în întregime din caracterul miresei. Descris în limbajul adulterului, avem acest portret al ruşinoasei răzvrătiri a Israelului împotriva Soţului divin:

“S-au încumetat să umble pe calea oprită şi s-au prins în laţul lui Satana. Ademeniţi de muzică şi de jocuri, aţâţaţi de frumuseţea vestalelor păgâne, s-au lepădat de credincioşia lor faţă de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăţ şi veselie, mintea li s-a întunecat când au băut vin şi lanţurile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile fireşti au ajuns să-i stăpânească şi, odată ce conştiinţa li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecaţi şi să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgâneşti şi au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii” (idem, pag. 454).

După ce poporul s-a stabilit în noul cămin, “căsnicia” furtunoasă a continuat. Credinţa oscilantă descrisă în cărţile “Iosua” şi “Judecători” a pregătit terenul pentru o altă relaţie adulteră. În această perioadă, observăm o luptă permanentă între mireasa neascultătoare şi Mirele ei. În 1 Samuel capitolul 8, împotrivirea cuprinde iarăşi inima poporului şi ei resping pe faţă conducerea exercitată de Soţul divin, de această dată cerând o înlocuire cu un împărat omenesc (vers. 19). Adevăratul Soţ al Israelului a fost respins pentru un conducător pământesc slab şi nehotărât, pe care poporul, în orbirea lui spirituală, l-a considerat mai atrăgător (1Sam. 9:2).

Ceea ce a urmat a fost o cădere continuă, până când relaţia neîntreruptă de adulter a poporului l-a condus în robia babiloniană. Cuvântul Domnului este clar atunci când descrie comportamentul miresei Sale: “’Tu, ai curvit cu mulţi ibovnici;” dar continuă să implore: “totuşi, întoarce-te iarăşi la Mine,’ zice Domnul” (Ier. 3:1, KJV).

“Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor!” (Ezech. 16:15).

Timp de secole Dumnezeu a avut de-a face cu o “mireasă” care nu a vrut să aprecieze dragostea Lui, care a urmat fiecare ibovnic ce a apărut în viaţa ei (cartea lui Osea oferă o analiză mai profundă a modului în care a tratat-o Dumnezeu pe soţia Lui adulteră). Am văzut aceasta de-a lungul istoriei ei – mireasa lui Dumnezeu a cerut un stăpân care să corespundă aşteptărilor ei. Şi-a asumat ea vreodată responsabilitatea pentru adulter? Evident că nu. Când Iubitul ei divin a venit pe pământ, ea L-a dispreţuit, L-a respins şi L-a omorât, în loc să se pocăiască pentru păcatul ei şi să Îl accepte ca Domn.

În timp ce ne aflăm la porţile veşniciei, nu este Dumnezeu îndreptăţit să Se aştepte ca Mireasa Lui să renunţe la această înclinaţie către adulter care se găseşte în inima ei? A sosit de mult vremea ca Mireasa Lui să fie deschisă şi sinceră în legătură cu starea în care se găseşte, să-şi recunoască pe deplin păcatul împotriva Lui. Trebuie să recunoaştem că nu suntem cu nimic diferiţi de înaintaşii noştri.

Vestea bună care se desprinde din studiul nostru este că Mirele ceresc nu renunţă niciodată la Mireasa Lui. Scriptura vorbeşte clar – El ne iubeşte cu o dragoste veşnică şi nu ne va părăsi. Indiferent cât de păcătoşi suntem în răzvrătirea noastră împotriva Lui, chemarea Lui de a ne pocăi şi a ne întoarce la El nu încetează (Apoc. 3:18-22).

Doamne, dă-ne dorinţa şi puterea de a ne supune conducerii Tale, în loc să continuăm pe drumul nostru. Din dragoste pentru Tine, vrem să fim diferiţi, să fim un popor despre care să poţi spune: “Iată-i pe cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Vrem ca suferinţa Ta să ia sfârşit. Amin.

    |