|
Timp de patru
săptămâni am studiat subiectul iertării şi am descoperit o
imagine minunată a lui Dumnezeu, care vrea să învăţăm despre
dorinţa Lui de a ierta. Dar ce putem spune despre simţământul de
vinovăţie? Vinovăţia este certitudinea sau simţământul de a fi
comis un păcat. Şi ce este păcatul? Este un cuvânt, un gând sau
o acţiune împotriva legii lui Dumnezeu. Cele zece porunci
identifică păcatul şi vina care îl însoţeşte. Cum influenţează
iertarea simţământul de vinovăţie?
Vina rezultă de obicei în urma judecării unei
persoane ca fiind păcătoasă. Aceasta este metoda diavolului. El
este acuzatorul fraţilor, judecându-i ca fiind păcătoşi.
Împreună cu aceasta el prezintă şi minciuna cum că Dumnezeu nu
iartă. Fără iertare, păcătosul este lipsit de speranţă.
Psihologii au dovedit acum că, în realitate, vinovăţia produsă
în acest fel perpetuează comportamentul care stă la originea
vinovăţiei. De fapt, condamnarea măreşte păcatul care este
condamnat, astfel încât rezultă o vină şi mai mare. Aceasta
poate adânci prăpastia. “Un simţământ profund, chinuitor de
condamnare, vină şi nevrednicie produce un comportament
autodistructiv” (Herb Montgomery in Light Bearers Ministry
Mission Update, ian. 2003).
De asemenea, iertarea produce vină. Dacă te iert
pentru o greşeală, practic spun că, din punctul meu de vedere,
aceasta este o greşeală, un păcat de care tu te faci vinovat.
Dacă nu aş fi considerat-o greşeală, nu ar mai fi fost nevoie să
te iert. Eu nu iert ceva ce este drept, ci doar ceva ce este
greşit. Însă vina produsă în felul acesta oferă speranţă
păcătosului. Speranţa că se poate schimba. Aceasta este metoda
lui Dumnezeu. Vinovăţia, atunci când este unită cu iertarea,
oferă speranţă.
Atunci când Adam şi Eva au ieşit din mâna
Creatorului, apetitul şi pasiunile lor erau sub controlul
raţiunii (Patriarhi şi profeţi, p. 45). Ei fuseseră
făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Dar după ce au păcătuit, natura
lor a devenit păcătoasă. Acesta era singurul chip pe care îl
puteau transmite copiilor lor. Moştenirea lor putea fi doar în
natura păcătoasă a părinţilor lor (Gen. 5:1-3). Şi aşa a fost în
fiecare generaţie. Fiecare persoană se naşte cu o natură
păcătoasă (Ps. 51:5). În felul acesta suntem toţi vinovaţi (Ioan
16:8). Aceasta arată până unde se întinde vina. Este peste tot.
Chiar şi Isus a moştenit o natură păcătoasă de la
mama Sa, Maria (Gal. 4:4; Evr. 2:14-17). El a moştenit şi o
natură fără păcat de la tatăl Său – Dumnezeu (Rom. 1:3-4; Luca
1:35). Atunci când suntem părtaşi de natura lui Dumnezeu, avem
şi noi cele două naturi pe care le-a avut Isus (2 Petru 1:4).
Aşa cum natura divină a făcut fără putere natura păcătoasă în
Isus, tot aşa se va întâmpla şi în noi (Rom. 6:5-6; Gal.
5:16-17). Răstignirea naturii păcătoase era o experienţă zilnică
pentru Hristos, şi fiecare dintre noi trebuie să ne luăm crucea
în fiecare zi şi să Îl urmăm (Luca 9:23; Gal. 2:20). În felul
acesta a fost capabil Isus să trăiască o viaţă fără de păcat. La
fel se poate întâmpla şi cu noi. Consideră că natura ta
păcătoasă este moartă (Rom. 6:11). Numai aşa poate fi
contracarată vina care însoţeşte păcatul. În aceasta constă
Vestea Bună – cum să trăieşti fără să păcătuieşti.
Isus, Cel fără de păcat, a luat vina noastră
asupra Sa. Încă din veşnicii, Tatăl şi Fiul au consimţit ca,
dacă cineva din univers va păcătui şi astfel se va face vinovat,
Ei îl vor ierta. Şi pentru a face acest lucru, ei vor plăti
preţul iertării. Dacă îmi datoraţi 10$
şi
eu vă
iert, pe mine mă costă 10$.
Dar Dumnezeirea a iertat păcatul, a cărui plată este moartea.
Acesta este motivul pentru care Tatăl a trebuit să-L dea pe
Fiul, iar Isus a trebuit să Se dăruiască – pentru a plăti preţul
iertării păcatelor noastre. În clipa în care omul a păcătuit,
această înţelegere a intrat în vigoare. Păcatului nu i s-a
permis să dea plata până când omenirii nu i s-a mai dat o ocazie
de a dezvolta un caracter neprihănit în unire cu Isus. O viaţă
fără vină.
Această viaţă este posibilă doar dacă păcătosul
răspunde iertării lui Dumnezeu pocăindu-se (Rom. 2:4) şi
schimbându-şi comportamentul (Fapte 26:19.20). În serviciul din
Sanctuar, jertfa necurmată (Ex. 29:38; Lev. 6:8-13) reprezenta
iertarea continuă a lui Dumnezeu pentru orice păcat pe care îl
comitea cineva din tabără. Este un simbol al iertării oricărui
om, oriunde s-ar afla el, care se face vinovat de păcat (Evr.
2:9; 1 Ioan 2:2). Toţi sunt vinovaţi, dar, de asemenea, toţi
sunt iertaţi. Iertarea este tot la fel de întinsă ca şi vina.
Poate chiar mai mult (Rom. 5:20).
Păcătosul din Leviticul 4:32-34 răspunde la
iertarea universală a lui Dumnezeu pocăindu-se. În Leviticul 16
se vorbeşte despre serviciul Zilei Ispăşirii care reprezintă
judecata de cercetare. Aici cărţile sunt deschise, iar fiinţele
cereşti (privitori sau observatori) le cercetează şi pronunţă
verdictul. Cărţile arată că cei pe care Dumnezeu îi are în
Cartea Vieţii sunt pregătiţi pentru a fi primiţi din nou pe
tărâmul ceresc (Col. 1:12; 2 Tes. 1:5). Ei şi-au păstrat
pocăinţa şi aceasta i-a ferit să mai păcătuiască. Ei sunt fără
vină (Is. 6:7). Aceasta este mila lui Dumnezeu, dar şi dreptatea
Lui. Nu ar fi drept ca Dumnezeu să nu-I primească în împărăţia
Sa pe creştinii născuţi din nou. Ei sunt fără vină sau păcat.
Isus îi declară ca fiind ai Săi şi ei merită să fie cu El (Ioan
17:24). Dar, mai mult, cei iertaţi trebuie să ierte (Mat.
18:33). “Nimic nu poate justifica un spirit neiertător… El poate
că a fost cândva iertat; dar spiritul său neiertător arată că
acum respinge dragostea iertătoare a lui Dumnezeu. El şi-a negat
pocăinţa, iar păcatele sale se găsesc asupra sa ca şi cum nu
s-ar fi pocăit” (Parabolele Domnului Hristos, p. 251). De
fapt, el este încă vinovat.
Ce realizează iertarea pentru cel care iartă? Ea
îl scapă de mânie (Ps. 85:2-3; Is. 43:25). Păcatul care a fost
iertat nu este îndreptat prin faptul că a fost iertat. Iertarea
nici nu înlătură pedeapsa pentru acel păcat. Deoarece Dumnezeu
îi iartă pe toţi, dar nu toţi sunt mântuiţi, este clar că
iertarea Sa nu mântuieşte oameni prin ea însăşi. Dumnezeu îi
pedepseşte pe păcătoşi permiţând păcatului să-şi dea plata. Când
face aceasta, El nu are nici un fel de mânie. Ce anume îi
mântuieşte pe oameni şi previne pedeapsa? Răspuns: O viaţă de
ascultare în unire cu Hristos. Într-o astfel de viaţă nu există
vină.
După ce păcatul îşi dă plata, marea controversă
este încheiată. Observatorii cereşti au studiat cărţile celor
mântuiţi şi şi-au dat verdictul. Cei mântuiţi au studiat cărţile
celor nemântuiţi şi şi-au dat verdictul. Cei pierduţi au fost
înviaţi pentru a îngenunchia şi a recunoaşte că nu a fost cu
putinţă să fie mântuiţi. Fiecare suflet din întreg universul
este convins de dreptatea şi mila lui Dumnezeu. “De la cel mai
mic atom până la lumea cea mai mare, toate însufleţite şi
neînsufleţite, în deplina lor frumuseţe şi bucurie neumbrite
acum de nimic, toate declară că Dumnezeu este iubire” (Hristos,
lumina lumii, p. 678). Păcatul şi vina sunt îndepărtate
pentru totdeauna.
În această lecţiune despre iertare şi vină, am
studiat:
a)
Două tipuri de vină: una pe care o produce
Dumnezeu şi cea pe care o produce diavolul.
b)
Întinderea iertării şi a vinei.
c)
Cum S-a raportat Isus la vina unei naturi
păcătoase şi cum ar trebui să se raporteze creştinii.
d)
Ce realizează iertarea pentru cel care iartă şi
pentru cel iertat.
e)
Ce nu realizează iertarea.
f)
Cum vor fi îndepărtate din univers păcatul şi
vina. |
