|
Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că
ne-a condus să studiem această temă extraordinară a iertării în
cadrul lecţiunii Şcolii de Sabat! Şi ce temă extrem de
interesantă trebuie să studiem în această săptămână – “Cum a
iertat Isus”! Latura iertării studiată în săptămâna aceasta
poate umple cu uşurinţă studiul unui trimestru, dar să punem în
discuţie chestiunea în sine şi să realizăm împreună câteva
analize.
Pasajul din Luca 5, unde se vorbeşte despre
pescuire, ne oferă o ilustraţie excelentă despre iertarea lui
Dumnezeu. Petru şi ceilalţi “toată noaptea s-au trudit, şi n-au
prins nimic.” Tot aşa este cu orice efort al omului de a realiza
propria neprihănire. Indiferent cât ne străduim sau încercăm,
totul este doar eşec. Însă atunci când Isus i-a spus lui Petru:
“Aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire,” el a răspuns: “La
cuvântul Tău, voi arunca mrejile.” Singura diferenţă constă
în cuvântul lui Dumnezeu. Isus nu i-a spus pur şi simplu lui
Petru să arunce mrejile. El i-a spus: “Aruncaţi-vă mrejile
pentru pescuire.” Acel cuvânt l-a asigurat că va avea loc o
pescuire, şi chiar a avut loc o pescuire minunată, foarte
abundentă. La fel este şi în ceea ce priveşte cuvântul lui
Dumnezeu de iertare. Cuvântul care îl declară pe om neprihănit
are şi puterea să îl facă pe om neprihănit – la fel de
neprihănit cum l-a declarat.
Lecţiunea Şcolii de Sabat face o lucrare
excelentă realizând o legătură între lucrarea lui Isus de
vindecare şi aceea de iertare a păcatului. Dorim să accentuăm
două chestiuni despre această legătură:
(1)
Pasajul din Marcu 2:1-11 şi altele asemănătoare demonstrează că
puterea prin care Hristos a vindecat a fost aceeaşi putere prin
care El iartă păcatul, şi anume puterea cuvântului Său. Puterea
care răscumpără omenirea este puterea cuvântului lui Dumnezeu,
nimic mai puţin decât chiar puterea care a adus lumea la
existenţă din nimic. Puterea cuvântului lui Dumnezeu crează
neprihănire în viaţa unei persoane, unde în mod natural nu
există deloc neprihănire.
(2)
Lucrarea lui Isus de vindecare nu doar i-a îndreptat pe oameni
către El, ca Sursă a iertării păcatului, dar ilustrează ce
realizează iertarea pentru cineva.
Unul din solii de la 1888, E.J. Waggoner, a
prezentat acest adevăr foarte clar în cartea lui – Hristos şi
neprihănirea Sa (considerată de cei mai mulţi ca fiind
materialul care a fost prezentat la sesiunea Conferinţei
Generale de la Minneapolis, din 1888). Waggoner comentează
Zaharia 3:1-4, prezentând această aprofundare extraordinară a
iertării lui Dumnezeu. Voi cita mai întâi versetele, şi apoi va
urma comentariul lui Waggoner.
“El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua,
stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satana
stând la dreapta lui, ca să-l pîrască. Domnul a zis Satanei:
‘Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a
ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?’
Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în
picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis
celor ce erau înaintea Lui: ‘Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de
pe el!’ Apoi i-a zis lui Iosua: ‘Iată că îndepărtez de la tine
nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!’” (Zah.
3:1-4).
“Observaţi că, în pasajele de mai sus,
îndepărtarea hainelor murdare este acelaşi lucru cu îndepărtarea
nelegiuirii de la cineva. Şi, astfel, descoperim că atunci când
Hristos ne acoperă cu haina neprihănirii Sale, El nu maschează
păcatul, ci îl îndepărtează. Şi aceasta arată că iertarea
păcatelor este ceva mai mult decât o simplă formalitate, ceva
mai mult decât o simplă înregistrare în cărţile cereşti, ea
având ca rezultat ştergerea păcatului. Iertarea păcatelor este o
realitate; este ceva palpabil, ceva care afectează vital
individul. De fapt, îl eliberează de vinovăţie, şi dacă este
eliberat de vinovăţie, este îndreptăţit, făcut neprihănit; el a
trecut cu siguranţă printr-o schimbare radicală. El este,
într-adevăr, altă persoană. Căci el a obţinut această
neprihănire datorită iertării păcatelor, în Hristos. Ea a fost
obţinută doar prin îmbrăcarea cu Hristos. ‘Căci, dacă este
cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire) nouă’ (2 Cor.
5:17). Şi acea iertare deplină şi gratuită a păcatelor aduce cu
ea o schimbare extraordinară şi miraculoasă, cunoscută drept
naşterea din nou; căci un om nu poate deveni o făptură nouă
decât prin naşterea din nou. Este ca şi când am avea o inimă
nouă, curată.
Inima cea nouă este o inimă care iubeşte
neprihănirea şi urăşte păcatul. Este o inimă care doreşte să fie
condusă pe cărările neprihănirii. Este o inimă ca aceea pe care
Domnul dorea să o aibă Israel atunci când a spus: ‘O! de ar
rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să
păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei
şi copiii lor!’ (Deut. 5:29). Pe scurt, este o inimă eliberată
de dragostea pentru păcat şi de vina păcatului. Dar ce îl face
pe un om să-şi dorească cu adevărat iertarea păcatelor? Pur şi
simplu, ura faţă de ele şi dorinţa după neprihănire – ură şi
dorinţă care au fost insuflate de Duhul Sfânt” (E.J. Waggoner,
Hristos şi neprihănirea Sa, capitolul: Domnul,
neprihănirea noastră).
În lucrarea ei, Cugetări de pe Muntele
Fericirilor, Ellen White sprijină conceptul 1888 despre
iertare în următorul pasaj:
“Dar iertarea are un înţeles mai cuprinzător
decât îşi închipuie mulţi. Atunci când Dumnezeu făgăduieşte că
‘nu oboseşte iertând,’ ca şi când înţelesul acelei făgăduinţe ar
întrece tot ce putem noi pricepe, adaugă: ‘Căci gândurile Mele
nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele,
zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât
sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele
faţă de gândurile voastre’ (Is. 55:7-9). Iertarea lui Dumnezeu
nu este un simplu act juridic, prin care ne scapă de osândă. Nu
este numai iertare de păcat, ci smulgere din
păcat. Este revărsarea iubirii răscumpărătoare, care transformă
inima. David avea adevărata idee despre iertare, când se ruga:
‘Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh
nou şi statornic’ (Ps. 51:10). Şi iarăşi zice: ‘Cât este de
departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El
fărădelegile noastre de la noi’ (123:12)” (p. 114).
Astfel, observăm că Ellen White şi Waggoner se
armonizează cu ceea ce spune Scriptura despre iertare, că ea
nu este doar un act juridic prin care Dumnezeu îi eliberează
pe oameni de condamnarea legii, ci este şi experienţa de
a fi eliberat de păcat în caracter. Acest concept revoluţionar
despre iertare explică de ce rugăciunea lui Hristos – “Tată,
iartă-i…” (Luca 23:34) – pentru aceia care L-au răstignit
(într-adevăr, aceste cuvinte se aplică lumii) a fost într-un
anumit sens împlinită, dar în alt sens depinde de răspunsul
individului. În sens juridic, “Dumnezeu era în Hristos, împăcând
lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor” (2 Cor.
5:19). În acest sens, Dumnezeu într-adevăr “i-a iertat,” conform
rugăciunii lui Hristos. Dar “iertarea lui Dumnezeu nu este un
simplu act juridic, prin care ne scapă de osândă. Nu este numai
iertare de păcat, ci smulgere din păcat.” (Vezi
citatele de mai sus.) În acest sens, ni se spune că iertarea
este oferită tuturor gratuit, şi nu toţi sunt iertaţi în acest
sens. Cei care apreciază din inimă verdictul de achitare
(iertarea juridică) pe care îl dă Dumnezeu întregii lumi în
Hristos, sunt aceia care vor experimenta “revărsarea iubirii
răscumpărătoare, care transformă inima.” (Vezi citatul de mai
sus, de Ellen White.)
Cuvintele pe care Hristos le-a adresat femeii
prinse în adulter (Ioan 8:1-11): “Nici Eu nu te osîndesc. Du-te,
şi să nu mai păcătuieşti,” constituie un exemplu excelent al
celor două aspecte ale iertării. “Nici Eu nu te osîndesc” se
referă la aspectul juridic, deoarece condamnarea este un termen
juridic. În cazul acesta, a refuza să condamne înseamnă a ierta.
“Du-te, şi să nu mai păcătuieşti” se referă la aspectul practic
al iertării, către care au condus-o cuvintele lui Isus. Această
femeie a fost împuternicită, printr-o apreciere din inimă a ceea
ce L-a costat pe Isus să o ierte, să părăsească în cele din urmă
viaţa ei de păcat. Să ne ajute Dumnezeu să facem la fel, prin
aceleaşi mijloace! |
