|
Gândul central care străbate lecţiunea din
săptămâna aceasta este iertarea divină în Vechiul Testament. În
studiile din acest trimestru se pune accent pe bunătatea,
îndurarea şi favoarea lui Dumnezeu manifestate faţă de noi, în
dorinţa Sa de a ne ierta. Tot aşa şi noi ar trebui să iertăm pe
cei care ne fac rău. Iertarea divină este un gând minunat. Fără
aceasta am fi fost cu toţii pierduţi. Însă ceea ce pare că
lipseşte este preţul acestei iertări divine. Poate
Dumnezeu să declare pur şi simplu că păcătosul, care a călcat
legea Sa sfântă, este iertat pentru că şi-a mărturisit păcatul?
Vechiul Testament pune accent pe faptul că
temelia întregii iertări şi ispăşiri este vărsarea de sânge
(Lev. 17:11). „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca
să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru
sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele
ispăşire.” Ideea că Dumnezeu, în mila Sa, pur şi simplu îl iartă
pe călcătorul legii Sale printr-o proclamaţie divină, este
străină Bibliei. Acest concept, numit uneori „teoria influenţei
morale” sau „exemplarism” a fost prezentat de Peter Abelard la
începutul secolului al XII-lea şi a fost promovat mai mult sau
mai puţin de-a lungul timpului până în zilele noastre. Deşi
lecţiunile noastre nu sugerează câtuşi de puţin această idee,
chiar lipsa unei clarificări poate duce la o concepţie
superficială în ce priveşte armonizarea milei şi dreptăţii lui
Dumnezeu. Ceea ce conduce la îndurarea şi iertarea uimitoare ale
lui Dumnezeu este îmbinarea desăvârşită dintre mila şi dreptatea
Sa în Vechiul Testament.
Vărsarea de sânge şi fundamentul legal al
ispăşirii sunt strâns legate cu iertarea divină. În Vechiul
Testament se regăseşte din plin relaţia dintre sânge şi iertare
reunite într-un sistem consecvent de închinare ce străbate
întreaga Biblie. Abel a adus o jertfă mai bună (sânge) decât
Cain. Noe, Avraam, Isaac şi Iacov s-au închinat aducând jertfa
de sânge şi au căpătat iertarea prin Mielul care a fost junghiat
de la întemeierea lumii. Ceea ce aştepta Dumnezeu nu era sângele
ţapilor şi al taurilor, ci un „duh zdrobit” şi „o inimă zdrobită
şi mâhnită” ca rezultat al contemplării Mielului lui Dumnezeu,
ceea ce simbolizau acele jertfe. În felul acesta a căpătat David
iertarea despre care vorbeşte în Psalmul 51 şi a fost numit „om
după inima lui Dumnezeu.”
Iertarea şi
îndreptăţirea cer nimicirea păcatului şi moartea celor în care
locuieşte păcatul. Susţine Vechiul Testament ideea unei ispăşiri
înlocuitoare? „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi
vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui
nelegiuirea noastră a tuturor.” „Noi am crezut că este pedepsit,
lovit de Dumnezeu, şi smerit.” „Dar El era străpuns pentru
păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” „Prin
cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni
într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara
nelegiuirilor lor” (Isaia 53).
Vechiul Testament este într-o armonie desăvârşită
cu Noul Testament, care, de asemenea, învaţă nevoia de ispăşire
înlocuitoare. „Fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit
pentru toţi, toţi, deci, au murit” (2 Cor. 5:14). Doar în
virtutea întrupării prin care Fiul lui Dumnezeu a luat natura
noastră păcătoasă peste natura Sa fără păcat poate fi realizată
o ispăşire înlocuitoare desăvârşită. Natura noastră umană a fost
cea pe care a purtat-o Fiul lui Dumnezeu care a murit pe cruce
şi în felul acesta a fost realizată o iertare desăvârşită pentru
omenire.
În lecţiunea de duminică se spune că Dumnezeu
„este întotdeauna gata să ierte din nou şi din nou (pentru că
noi păcătuim iar şi iar).” Dar să ne amintim că termenul
evreiesc kapar înseamnă ispăşire, iertare şi plată. Tot
aşa, nasah nu înseamnă doar a suporta sau a purta, ci şi
a ridica şi a îndepărta. De aici reiese că iertarea implică
faptul că păcatul este îndepărtat de Dumnezeu cu consimţământul
păcătosului iertat.
Da, cu toţii suntem
de acord că cea mai cutremurătoare imagine a iertării în Vechiul
Testament este istoria lui Osea şi a soţiei lui adultere, care
ilustrează chemarea lui Hristos adresată Bisericii Sale în solia
către Laodicea – un apel pentru a răspunde iertării Sale care
L-a costat enorm. |
